Cum a fost readus la viață orașul Pompei doar pentru a fi distrus din nou | GALERIE FOTO
- Luana Matei
- 28 aprilie 2014, 11:00
Orașul Pompei a fost readus la viață doar pentru a fi distrus din nou, în cadrul unui proiect cinematografic de amploare, care a costat peste 70 milioane de euro, relatează Daily Mail.
Directorul peliculei care a devenit deja blockbuster, Paul WS Anderson, a construit o replică identică a orașului italian distrus de erupția vulcanului Vezuviu în anul 79 era noastră. Iar pentru a se asigura că filmul său va reda cu acuratețe ultimele ore din viața orașului, Anderson a studiat erupțiile vulcanice, precum și efectele altor calamități naturale, precum tsunami.
Cu ajutorul unui istoric expert în perioada romană, întregul oraș a fost readus la viață în cele mai mici detalii, cum ar fi mozaicurile, picturile murale și pavajul de pe străzile din Pompei. De asemenea, o atenție deosebită a fost acordată și alimentelor pe care le consumă eroii filmului, fiind folosit același tip de pâine precum cel descoperit de arheologi printre ruinele adevăratului Pompei, dar și speciile de pești specifice perioadei.
Iar valul enorm ce lovește orașul în film are la bază o relatare a istoricului Plinius cel Tânăr, care a asistat la erupția vulcanului de pe o navă aflată în Golful Napoli.
"Am fost fascinat de faptul că dezastrul de la Pompei a fost cel mai mare din epoca antică și, până acum, nimeni nu a reușit să-l descrie cu acuratețe într-un film. Au fost trei dezastre diferite care au lovit orașul: cutremurul, un tsunami și apoi erupția vulcanică, ce a acoperit orașul cu lavă și cenușă. Am vrut să spun adevărata poveste a acestei calamități. Partea ficțională se referă la personaje, dar multe dintre ele se bazează pe viața unor oameni adevărați", explică directorul fimului, Paul WS Anderson.