Opoziţia şi-a impus patru amendamente în legea bugetului
- Vladimir Tism ăneanu
- 18 decembrie 2010, 18:09
Reprezentanţii PSD şi PNL au revenit la şedinţa comisiilor parlamentare de buget-finanţe, după ce puterea a acceptat opoziţiei patru amendamente catalogate drept "esenţiale" de deputatul PSD, Viorel Ştefan.
Deputatul PNL, Eugen Nicolăescu, a acuzat puterea că "nu doreşte cu adevărat adoptarea bugetului". Anterior, discuţiile fuseseră sistate pentru a se stabili cum se va proceda în cazul amendamentelor propuse dupa încheierea datei limită.
Social-democraţii au cerut o pauză de consultări în urma căreia au părăsit şedinţa, după ce amendamentul de majorare a bugetului Senatului, de la 86,5 milioane de lei la 110 milioane lei, a fost respins prin vot. Ei au revenit însă asupra deciziei. Bugetul Camerei Deputatilor a rămas de 209,44 milioane lei, cum a fost prevăzut iniţial în proiectul elaborat de guvern. Astfel, Senatul şi Camera Deputaţilor vor avea anul viitor la dispoziţie bugete de 295,9 milioane de lei. Bugetul Ministerului de Externe nu a fost modificat în comisiile de specialitate ale parlamentului. Ministrul Teodor Baconschi a precizat că suma de 530.126.000 de lei asigură funcţionarea minimală a reţelei consulare şi s-a declarat "filosofic consolat" cu acest plafon. Bugetul Ministerului Justiţiei, în valoare de 2.131.449.000 de lei, a fost aprobat de comisiile de buget, finanţe şi bănci cu 24 de voturi "pentru", 22 "împotrivă" şi o abţinere. Parlamentarii PSD şi cei ai PNL au criticat suma alocată Ministerului Justiţiei. Viorel Ştefan(PSD) precizat că suma este mai mică cu 14% faţă de anul în curs. Citiţi aici mai multe despre bugetele instituţiilor pentru 2011.