Mihai Leu: "Candidez din nou la Primăria Hunedoarei"
- Vladimir Tism ăneanu
- 2 decembrie 2010, 19:02
Mihai Leu, singurul român campion în două sporturi total diferite (box şi automobilism), a spus, în această seară, la emisiunea "Evenimentele zilei", difuzată de postul B1 TV, că va candida încă o dată la Primăria Hunedoarei.
"Voi candida din nou la Primăria Hunedoarei", a promis acesta. Mihai Leu a ratat accesul în turul doi de scrutin la precedentele alegeri, ca reprezentant al Partidului Conservator. Leu a acuzat actuala conducere locală hunedoreană de "licitaţii ciudate" şi "risipă", adăugând că mai multe sondaje de opinie îl indică drept favorit la obţinerea scaunului de primar. Mihai Leu a mai spus, în această seară, la emisiunea "Evenimentele zilei", că Lucian Bute nu se va opri prea curând din seria de succese înregistrate la profesionişti. "Bute mai are multe de spus. Este un tânăr foarte serios şi sunt convins că va avea succes şi în viitor", a declarat Mihai Leu despre cel de-al treilea campion român în boxul profesionist. Leu a fost primul, Leonard Doroftei şi Lucian Bute călcând pe urmele acestuia. Despre lumea boxului, Leu a spus că "în afară de o relaţie sufletească, de box nu mă mai leagă prea multe". "Am decis să nu mă implic", a concluzionat fostul campion mondial la semimijlocie. Mihai Leu a povestit cum a reuşit să fugă din ţară în perioada comunistă. "Am fugit la 19 ani, în timpul Balcaniadei din Grecia. Nu am ezitat nicio clipă. În România nu mai aveai voie să ai personalitate, să ai ceva de spus", a spus primul campion român din boxul profesionist. Leu, care era campion mondial de juniori la acea vreme, a ajuns apoi în Franţa, la bordul unui camion, ascuns într-o ladă. "Mi-a fost foarte greu. Nu aveam bani. Mi-am vândut echipamentul pugiliştilor turci şi apoi am trecut graniţa până în Franţa. Nu aveam acte, astfel că am stat ascuns într-o ladă", şi-a amintit Mihai Leu.