Coafurile anului 2011

Coafurile anului 2011

Gala Wella a dat, aseară, tonul tendinţelor în coafură, modă şi stil printr-un spectacol oferit la RIN Grand Hotel din Capitală, în prezenţa unui public numeros şi a celor mai importanţi experţi de stil.

Pe podium au defilat peste 100 de modele, în prezentările designerilor  Andra Cliţan, Cristian Samfira, Cristina Popovici, Lucian Broscăţean şi Elena Pasos Stănescu. Lor li s-au alăturat peste 70 de hairstylişti, dar şi artişti precum Alexandra Ungureanu & Crush sau Flamingo Boys & Girls.

Unul dintre punctele culminante ale serii a fost intrarea în scenă a trendurilor Wella pe 2011. Ele au fost puse în valoare în cadrul a două show-uri de modă interactive "10/ Diamonds şi Schiţe" -  unde modelele au defilat alături de designerii vestimentari, dar şi de creatorii coafurilor aflate în lumina reflectoarelor.

Anul viitor, Wella Professionals a stabilit patru concepte în coafură: Lumina, Glamazon, Passionista şi Polaris.

LUMINA. Coafurile şi tunsorile Lumina sunt asimetrice, precise. Pentru că mai apoi să se îmbogăţească  cu o tendinţa futuristă.  Formele sunt pure, cu o fluiditate naturală graţie curbelor care pun în valoare faţă. Feminin şi sofisticat, părul se laudă cu o strălucire de oglindă, în nuanţe care pornesc de la auriu şi roze, trec prin argint, platină şi ajung la arămiu.

GLAMAZON. Al doilea concept are la bază texturile suprapuse, de inspiraţie tribală, şi tonurile aurii care, susţinute de volumul exagerat,  sugerează îndrăzneală. Culoarea e inspirată de marouri bogate  şi blonduri spectaculoase din Amazon, accentuate de străluciri.

PASSIONISTA. Coafura Passionista înseamnă bucle  sofisticate şi valuri în cascadă pentru a crea un efect elegant, plin de mişcare şi volum. Forma este controlată şi definită, dar îşi păstrează feminitatea, seducţia. Culoarea este şi ea îndrăzneaţă şi de impact. E o declaraţie în roşu.

POLARIS. Negrul devine o declaraţie de culoare definitivă în coafura Polaris, care celebrează puterea femeii şi totodată îndrăzneala ei, femeia de carieră, femeia modernă, de azi. Culori sunt fie foarte închise, fie culori foarte deschise pentru  coafuri grafice, abrupte.    

Ne puteți urmări și pe Google News