Cu cât umflă angajaţii facturile telefonice în companii

Cu cât umflă angajaţii facturile telefonice în companii

Excesele angajaţilor reprezintă în medie 30% din costurile de telefonie ale unei companii, se arată într-o analiză a Lasting Software.

Limitarea acestora, prin setarea unor alerte, alarme online şi rapoarte lunare offline specifice, ar putea genera economii anuale de zeci de mii de euro.

Departamentul de vânzări şi cel administrativ, urmate de management generează cele mai mari costuri de telefonie. Pe acest segment vârful este atins în bănci, administraţie publică şi unităţi de tip call-center.

Telefonul fix, instrumentul ales

"Cea mai mare reducere de cost realizată prin limitarea exceselor angajaţilor s-a obţinut în cazul unei instituţii publice, unde valoarea facturii lunare s-a diminuat cu 60%, în condiţiile în care media este de 30%. Bineînţeles, volumul economiilor variază de la o organizaţie la alta, în funcţie de comportamentul efectiv al angajaţilor, domeniul de activitate şi politica internă" a declarat Dan Pascu, director soluţii IT Lasting Group.

Convorbirile în interes personal sunt efectuate de pe telefonul fix, îndeosebi acolo unde există extensii, deoarece, în absenţa unui software specializat, nu poate fi generată o listă a convorbirilor pentru fiecare interior în parte.

Convorbirile în roaming înregistrează cele mai mari costuri pentru companii. De altfel, o singură sesiune de transfer de date în roaming efectuată de un angajat a generat un cost de 1.900 lei.

Ne puteți urmări și pe Google News