Asigurările auto obligatorii RCA se vor scumpi cu cel mult 15%, anul viitor, comparativ cu 2010, arată datele transmise Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) de patru companii de asigurare.
Potrivit unui comunicat al CSA, cele patru societăţi de asigurare au anunţat că tarifele stabilite pentru asiguraţii persoane fizice care au autoturisme cu capacităţi cilindrice între 1200-1600 cmc şi vârste între 30 şi 50 ani, variază de la a fi mai ieftine cu 5% până la mai scumpe cu 15% faţă de cele practicate în 2010.
La aceste tarife afişate, asigurătorii vor aplica anumiţi coeficienţi de corecţie, în funcţie de criterii precum regiunea, localitatea, vârsta, plata integrală a primei, situaţia profesională a asiguraţilor etc. După ce sunt aplicate aceste corecţii, tarifele afişate pot ajunge cu până la 25% mai mici.
Sistemul bonus-malus răsplăteşte şoferii atenţi
Conform sistemului bonus-malus impus de CSA, după ce aplică aceşti coeficienţi de corecţie, societăţile de asigurare acordă un bonus persoanelor care nu au provocat accidente sau aplică malus persoanelor care au provocat daune, adică le majorează prima.
Prin aplicarea sistemului bonus-malus, şoferii care nu au provocat accidente doi ani la rând beneficiază de o bonificaţie de 20%, dacă vor încheia asigurarea pe un an.
Preşedintele CSA, Angela Toncescu, declară că, în perioada următoare, şi alte societăţi îşi vor transmite notificările, însă este puţin probabil ca celelalte companii să aplice majorări foarte diferite.