20 de generaţii de lideri îşi dau întâlnire la Bucureşti
- Adam Popescu
- 15 noiembrie 2010, 16:47
AIESEC România (care face parte din cea mai mare reţea de asociaţii studenţeşti din lume), organizează cea mai mare conferinţă de leadership din Romania, în cadrul căreia îşi dau întâlnire 20 de generaţii de lideri.
Conferinţa va avea loc între 25 şi 28 noiembrie şi are rolul de a inspira, motiva şi educa tineri studenţi in spiritul proactiv, antreprenorial şi de leadership specific valorilor promovate de AIESEC, anunţă organizatorii. Aceasta va cuprinde mai multe evenimente, printre care: Inspire Leadership, care va pune faţă în faţă liderii de azi şi liderii de mâine, Youth 2 Business Forum, care va asigura interacţiunea dintre mediul corporate din România şi participanţii la conferinţă, dar şi Gala de premiere, care va avea loc sâmbătă, 27 noiembrie. Ediţia din acest an va reuni peste 400 de tineri membri ai organizaţiei AIESEC din toate cele 15 centre universitare ale României. Conferinţa va cuprinde şi workshop-uri pe diferite teme, dar şi discursuri ale unor personalităţi pregnante din mediul social, precum Tudor Giurgiu, Alex Găvan, Cosmin Alexandru, Leslie Hawke, Anamaria Hâncu şi Liana Buzea (Let's Do It Romania). AIESEC este organizaţia internaţională prezentă în peste 100 de ţări şi teritorii la nivel global. În România, AIESEC este prezentă în 15 oraşe şi 40 de universităţi.