Surse din postul Realitatea au declarat pentru EVZ că jurnalistul Victor Ciutacu se va transfera de la trustul Intact.
Contactat de EVZ, Ciutacu nu a confirmat plecarea de la Antena 3. Ciutacu ar fi primit o ofertă din partea lui Sebastian Ghiţă, noul manager al postului, cu care, de altfel, ar fi şi negociat. Potrivit unor surse de la Realitatea, cele două părţi încă nu au semnat nimic, dar negocierile sunt "foarte avansate".
Se pare că Victor Ciutacu este nemulţumit de promisiunile neonorate de reprezentanţi din trustul Intact. Mai exact, acestuia i se promisese că emisiunea "Vorbe grele" va fi mutată de la Antena 2 la Antena 3, în prime-time. În schimb, a ajuns să fie difuzată săptămânal, vineri seara, de la ora 23.00. Marţi, Victor Ciutacu a participat, alături de Mircea Badea, la un "protest anti-abuz" în faţa sediului CNA. Cei doi realizatori TV au reuşit să adune aproape o mie de oameni la protestul împotriva limitării libertăţii de exprimare.