Rejucarea partidei UTA - Feyenoord, decisă în Parlamentul European
- Adam Popescu
- 11 noiembrie 2010, 21:36
Europarlamentarul arădean Iosif Matula a stabilit detaliile unei întâlniri istorice pentru fotbalul românesc.
În perioada 15 - 19 noiembrie, Matula i-a invitat pe foştii jucători de la UTA, de acum patru decenii, la o reeditare a partidei cu Feyenoord Rotterdam, din Cupa Campionilor Europeni, când după 1-1 în Olanda şi 0-0 pe teren propriu, arădenii au eliminat campioana lumii, la acea vreme.
"Pentru a celebra 40 de ani de la cea mai mare performanţă internaţională a "Bătrânei Doamne", toţi jucătorii de atunci vor fi invitaţii mei în Belgia (n.r., la Bruxelles, unde se află Parlamentul European) şi apoi în Olanda, pentru vizitarea stadionului De Kuip, din Rotterdam. Din păcate, când spun toţi, mă refer la cei care se află printre noi", a declarat Iosif Matula, cu referire la Domide, Biro, Fl. Dumitrescu, Sima, Petescu, Lereter, Pojoni, Şchiopu, Axente, Maki sau Jivan.
Din acea echipă ne-au părăsit jucătorii Gornea, O. Dembrovschi, Brosovszky, Calinin, precum şi antrenorii "Coco" Dumitrescu şi Ioan Reinhardt.