"Când fotografia se situează la margine", la Timişoara
- Adam Popescu
- 8 noiembrie 2010, 18:29
La Timişoara începe astăzi a şasea ediţie a întâlnirilor fotografice "Supraexpuneri", în cadrul unui program iniţiat în 2005 de Centrul Cultural Francez.
Anul acesta "Supraexpunerile" aduc la Timişoara 50 de fotografii ale câtorva dintre cei mai apreciaţi artişti fotografi de expresie franceză, care provin din România, Franţa şi Elveţia. Acestea vor fi esxpuse până pe 30 noiembrie pe simezele de la Muzeul de Artă. Programul reunit sub titlul "Când fotografia se situează la margine" cuprinde şi o conferinţă, două workshopuri şi o seară dansantă.
Fiecare artist expune câte zece fotografii
"SurExpositions" ("Supraexpuneri"), spun organizatorii, este o manifestare internaţională care participă la repunerea în discuţie a frontierelor intelectuale şi artistice ale fotografiei contemporane, documentară, de presă sau artistică.
"William Saadé, curatorul ediţiei 2010, şi artiştii fotografi reuniţi, înfruntă în acest an provocarea de a construi o alternativă la privirea instantaneu antropocentristă, formatată şi consumatoare cu care, probabil în ciuda unor tentative de rezistenţă nereuşite, majoritatea dintre noi se uită zilnic la mediul înconjurător mai apropiat sau mai depărtat. Trebuie să învăţăm din nou, cu ajutorul unui limbaj fotografic "marginal", să redeschidem câmpuri de timp, de prezenţă şi de memorie, cu scopul de a ne reînnoi puţin câte puţin capacitatea de a ne emoţiona », explică Eric Baude, directorul CCF.
Fiecare din cei cinci artişti din Elveţia, Franţa si România, Matthias Brugmann, Didier Courbot, Aurélia Frey, Gaël Pollin si Mirela Popa, expun câte zece fotografii.
Expoziţia este însoţită de o conferinţă- dezbatere
În paralel, curatorul expoziţiei susţine o conferinţă - dezbatere astăzi, la ora 18 la Facultatea de Arte din Timişoara. Pentru a împărtăşi mai mult cu publicul şi pentru a accentua caracterul interactiv al acestui eveniment, SurExpositions 2010 propune şi două workshop-uri. Primul are loc tot astăzi, protagonistul fiind Didier Courbot, care le propune studenţilor de la Arte să lucreze împreună cu aparate foto digitale, pentru a obţine un rezultat video-proiectat.
Pe 19 noiembrie e programat al doilea workshop, susţinut de MarKlion, un DJ performer care şi-a dezvoltat propria interfaţă pde relaţionare cu publicul. Sâmbătă, 20 nopiembrie, întâlnirile fotografice continuă cu o «Nocturnă» în clubul Setup, animată de acaleşi DJ - performer.