Programele de asistenţă socială pentru seropozitivi, consumatori de droguri, prostituate sau pentru cei fără adăpost sunt din ce în ce mai puţin finanţate.
Organizaţiile nonguvernamentale care le oferă servicii persoanelor vulnerabile (consiliere, schimburi de seringi, distribuire de prezervative gratuite etc.) se află în situaţia de a-şi diminua şi chiar înceta activităţile din cauza lipsei finanţării din partea instituţiilor publice româneşti şi internaţionale.
Autorităţile publice asigură doar servicii minime, cu efecte pe măsură, arată un studiu prezentat ieri.
Doar 14% dintre autorităţile locale au acordat sprijin
Autorităţile publice locale pot sprijini organizaţiile nonguvernamentale prin acordarea de subvenţii, de finanţări nerambursabile sau prin parteneriate, modalităţi reglementate prin lege, însă statisticile arată că realizează acest lucru insuficient.
Potrivit unui raport prezentat ieri de Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului (APADOR- CH) şi Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS), în 2009, doar 14% dintre unităţile administrativ- teritoriale au acordat subvenţii asociaţiilor care derulează programe de asistenţă socială, iar 24% dintre acestea au acordat finanţări nerambursabile.
O pondere mai mare au avut-o parteneriatele: 54% dintre forurile locale s-au implicat. "Parteneriatele sunt lipsite de transparenţă şi nu reprezintă o perspectivă pe termen lung", afirmă Maria Georgescu, director ARAS. La chestionarele trimise de autorii studiului către 150 de autorităţi locale au răspuns 137.
- Peste 17.000 de consumatori de droguri injectabile trăiesc în Bucureşti, potrivit datelor oferite de Agenţia Naţională Antidrog, iar 15.000 de persoane (5.000 numai în Bucureşti), trăiesc pe stradă.
În ghetouri şi locuri rău-famate, cu psihologi
Multe dintre aceste persoane nu deţin acte de identitate sau se tem să-şi divulge identitatea, se tem să acceseze serviciilor publice şi trăiesc în comunităţi închise, greu accesibile.
"Avem centre unde îi putem primi, dar, pe de altă parte, facem muncă de teren, mergem noi după ei, împreună cu asistenţi sociali, psihologi, medici. Noaptea, în ghetouri, în locuri rău famate, într-o lume paralelă pe care consilierii şi au to rităţile nu o văd din birourile lor", subliniază Maria Georgescu.
CENTRE ŞI SERVICII
Ajutor pentru cei vulnerabili
- Alianţa pentru lupta împotriva alcoolismului şi toxicomaniei Şos. Berceni nr. 10 (Spitalul Clinic de Psihiatrie "Dr. Gh. Marinescu") Tel.: 021/683.56.52 Servicii oferite: asistenţă psihologică, programe educaţie, schimb de seringi.
- ARAS (Asociaţia Română Anti- SIDA), Centrul "Seară de Seară" Bd. Gării Obor nr. 23, ap. 8 Tel.: 800.800.033 (non-stop) Servicii oferite: schimb de seringi, distribuire prezervative, distribuire materiale, referinţe către servicii medicale şi sociale.
- Asociaţia Română Antidrog Str. Anastasia Simu nr. 6 Tel.: 021/312.88.95 Servicii oferite: consiliere pentru părinţi şi consumatori, materiale informative şi prevenire, prevenire, infoline
- Centrul "Open Doors" din Institutul Matei Balş. Servicii oferite: schimb de seringi, asistenţa leziunilor şi informare despre injectarea fără riscuri, testare HIV, consiliere psihologică.
- Organizaţia Umanitară "Concordia", Str. Petru Maior nr. 92 Tel.: 021/222.30.65 Servicii oferite: schimb de seringi, prezervative, îndrumare.