Camera Deputaţilor va avea la anul cu 22% mai mulţi bani de cheltuit faţă de 2010. Priorităţile: maşinile parlamentarilor, pentru care bugetul creşte de 300 de ori, şi sporurile angajaţilor.
Astfel, bugetul Camerei Deputaţilor ar urma să fie majorat cu aproape 60.500.000 lei, de la 212.839.000 lei, cât este în acest an, la 273.288.000 lei, în 2011. Deşi este perioadă de criză, una dintre priorităţile bugetare pentru la anul va fi schimbarea tuturor maşinilor folosite de deputaţi. Potrivit Agerpres, dacă în acest an Camera Deputaţilor a avut alocaţi 106.000 lei pentru "maşini, echipamente şi mijloace de transport", în 2011 suma va creşte de aproape 300 de ori la 31.447.000 lei, după cum este prevăzut în proiectul de buget. Deputaţii ar putea opta pentru Duster, precum senatorii "Daciile pe care le folosesc cei 334 de deputaţi şi-au depăşit durata de viaţă normată. Le avem de cinci ani, şi durata lor e de patru. La fel şi Mercedesurile celor din Biroul Permanent. Le avem de 10 ani, dar durata lor e de 8. În acest moment, ne costă mai mult să le întreţinem decât să luăm altele", a explicat, pentru EVZ, investiţiile deputaţilor secretarul general al Camerei Gheorghe Barbu.Cât priveşte alegerea Dusterului, Barbu a răspuns indirect întrebării: "Dacă parlamentarul se duce pe toate coclaurile îi trebuie o maşină cu care să poată ajunge acolo. Probabil vom opta pentru o maşină românească". Buget de şapte ori mai mare pentru "alte obiecte de inventar" Tot în proiectul de buget pe 2011, fondul de sporuri pentru condiţiile de muncă ale angajaţilor Camerei se va dubla. Dacă în 2010, acest fond a fost de 3.000.000 lei, potrivit proiectului de buget al Camerei pe 2011, suma va creşte la 7.099.000 lei. Camera Deputaţilor va aloca şi 5.236.000 lei pentru cheltuielile legate de Adunarea Parlamentară NATO şi IRDO. Capitolul "Construcţii" din proiectul de buget al Camerei Deputaţilor este şi el mai mare decât în 2010: de la 7.631.000 lei la 12.450.000 lei pentru 2011. O creşetere substanţială a fost prevăzută şi la capitolul "Alte obiecte de inventar", unde, bugetul din 2011 ar putea creşte faţă 2010 de şapte ori: de la 280.000 lei la 1.984.000 lei.