Autobuz plin cu muncitori, implicat într-un accident

Autobuz plin cu muncitori, implicat într-un accident

Un autobuz al companiei Continental din Timişoara, plin cu muncitori, a fost implicat, în această după-amiază, într-un accident rutier soldat cu fisurarea unei ţevi de gaz metan. Circulaţia pe centura oraşului Timişoara este oprită la ieşirea către Moraviţa.

Accidentul a avut loc în jurul orei 16.00, la ieşirea din Timişoara, pe Calea Şagului. Potrivit poliţiştilor, pasagerii nu au fost răniţi grav. "Din primele cercetări rezultă că şoferul unui autobuz cu aproximativ 45 de persoane la bord a piedut controlul volanului în urma unei explozii la o roată. Vehiculul a avut un prim impact cu un copac de pe marginea drumului, după care a intrat într-o ţeavă de gaz pe care a fisurat-o. Din fericire, niciuna din persoanele din autobuz nu a suferit răni grave", a declarat Emil Andrei, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş.

Cinci persoane au suferit răni minore şi nu au avut nevoie de spitalizare. În urma impactului, cinci persoane au fost rănite uşor. Poliţia a izolat locul accidentului, iar o echipă de intervenţie E.On Gaz, chemată de urgenţă la faţa locului, pentru a opri alimentarea cu gaz metan.

Ne puteți urmări și pe Google News