Grădina Botanică din Bucureşti împlineşte 150 de ani

Grădina Botanică din Bucureşti împlineşte 150 de ani

Vineri, pe 5 noiembrie, Grădina Botanică "Dimitrie Brândză", din Bucureşti, sărbătoreşte 15 decenii de la înfiinţare printr-un decret semnat de Alexandru Ioan Cuza. Ceremonia omagială va avea loc vineri de la ora 9.00, în Amfiteatrul "Dimitrie Brândză", din Grădina Botanică, Şoseaua Cotroceni nr. 32.

"De 150 de ani învăţăm de la natura" este sloganul campaniei aniversare care îi invită pe bucureşteni să viziteze expoziţiile de plante special deschise în acest scop. Totodată, instituţia pune la dispoziţia studenţilor, cercetătorilor şi a vizitatorilor şi un Muzeu Botanic organizat pe principii ecologice, un Herbar General care cuprinde aproximativ 500.000 de coli şi o Librărie Botanică cu mai mult de 9.000 de cărţi.

Ne puteți urmări și pe Google News