Târgul universitar RIUF, în weekend. Sfaturi de la organizatori

Târgul universitar RIUF, în weekend. Sfaturi de la organizatori

Peste 50 de universităţi străine îşi vor prezenta oferta de studiu începând de mâine, la Sala Palatului din Bucureşti, la târgul universitar RIUF - Romanian International University Fair, unde sunt aşteptaţi aproape 10.000 de elevi şi studenţi, potrivit estimărilor organizatorilor.

RIUF 2010 oferă răspunsuri la întrebările despre studiile în străinătate, alternative educaţionale, soluţii pentru problemele individuale din cadrul procesului de aplicaţie, sfaturi din partea unor specialişti în educaţia internaţională, dialoguri cu români studenţi şi absolvenţi de universităţi prestigioase, surse de finanţare pentru programe de studii universitare şi post-universitare, potrivit Grupului Educativa, care a organizat evenimentul. Pe baza experienţelor din anii anteriori, organizatorii le transmit vizitatorilor următoarele recomandări:

  • Gândeşte-te la ţările în care ţi-ar plăcea să studiezi/trăieşti/munceşti. Nu te opri din visat!
  • Gândeşte-te la domeniile în care ţi-ar plăcea să urmezi un program de studii/specializare.
  • Explorează lista expozanţilor prezenţi la RIUF 2010 şi vezi cine e prezent din fiecare ţară. Atenţie! Participanţii diferă de la o ediţie la alta (Bucureşti, Cluj).
  • Selectează câţiva care te interesează foarte mult (3-5), câţiva cu care ar fi bine să vorbeşti (5-10) şi câţiva cu care o să vorbeşti dacă îţi permite timpul (5-10).
  • Mergi pe site-urile lor (găseşti linkuri pe www.riuf.ro) şi explorează ofertele academice.
  • Află mai multe despre procedurile de admitere, taxele de şcolarizare şi sursele de finanţare propuse de programele respective.
  • Mai treci o dată prin pasul 3 şi 4. S-a schimbat ceva?
  • Fă o listă cu întrebările (generale/pentru fiecare program în parte) la care nu găseşti răspunsuri mulţumitoare pe site-uri.
  • Ierarhizează aceste întrebări în ordinea importanţei pentru tine.
  • Dacă vrei să ştii pe loc dacă eşti admis la o universitate internaţională şi pe lista instituţiilor care te interesează se află: Portsmouth University, InHolland University, HZ University , atunci înscrie-te pentru SPOT ADMISSIONS la RIUF. Trimite documentele minime necesare la adresele aferente ediţiei din cel mai apropiat oraş. Totodată, ar fi bine să ai la tine câteva copii ale CV-ului tău actualizat. Găseşti aici tot ce trebuie să ştii despre Spot Admissions şi 1-to-1 Interviews : www.riuf.ro 
  • Explorează lista seminariilor şi prezentărilor care vor avea loc la RIUF.
  • Alege-ţi câteva dintre ele la care ai vrea să participi şi încearcă să fii printre primii care se înregistrează (fiecare sală are un număr limitat de locuri) - vizitatorii înregistraţi au acces cu prioritate. Dacă totuşi nu reuşeşti să te înregistrezi în timp util, nu dispera. Vino la seminariile respective pentru că s-ar putea să fie câteva locuri disponibile (ale celor care s-au înscris, dar nu au putut să ajungă).
  • Fă-ţi un buget pentru vizita la RIUF (transport, mâncare, o sumă pentru reviste, ziare, cărţi şi alte materiale educaţionale - dacă vrei să beneficiezi de ofertele speciale care-ţi sunt oferite de partenerii noştri numai pe durata evenimentului).
  • Reţine datele evenimentului RIUF - 30 şi 31 octombrie 2010, la Sala Palatului Bucureşti, pe 2 noiembrie la Cluj - Casa de Cultură a Studenţilor.
  • Fă-ţi un program al zilei (zilelor) de vizită: ia în calcul 5-15 minute per expozant cu care vrei să stai de vorbă, durata seminariilor la care vrei să participi şi încă 1-2 ore pe care o să le petreci explorând oportunităţile pe care nu te aştepţi să le găseşti la eveniment.
  • Dormi bine în serile de dinaintea vizitelor la RIUF, ca să ai energie a doua zi.

Ne puteți urmări și pe Google News