România va avea un sistem european de eliberare a vizelor

România va avea un sistem european de eliberare a vizelor

Guvernul a aprobat, în această seară, cadrul legislativ pentru înfiinţarea Sistemului Naţional de Informare privind Vizele, etapă necesară în perspectiva aderării României la Spaţiul Schengen.

Crearea acestui sistem informatic, compatibil şi interconectat cu sistemul european, va permite consultarea şi schimbul de date cu celelalte state membre cu privire la cererile de vize, în scopul prevenirii ameninţărilor la adresa securităţii interne a fiecăruia dintre statele membre, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al executivului, Ioana Muntean. În acest sistem vor fi incluse informaţii privind numele, locul şi data naşterii, cetăţenia actuală şi cea de la naştere ale solicitantului de vize, tipul de viză pe care îl cere şi ţara în care viza a fost solicitată, precum şi date referitoare la persoana care adresează invitaţia. "Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Administraţiei şi Internelor vor avea noi responsabilităţi, însă îşi vor coordona activitatea. De pildă, Ministerul Afacerilor Externe va prelua solicitările de viză, va introduce datele în sistem, va verifica documentele, va consulta baza de date a sistemului european de informaţii privind vizele înainte de acordarea vizei. De cealaltă parte, Ministerul Administraţiei şi Internelor se va ocupa de tot ceea ce ţine de atribuţiile sale privind Oficiul Român pentru Imigrări şi Poliţia de Frontieră Română", a spus Ioana Muntean. Decizia guvernului transpune în legislaţia naţională cadrul juridic în materie al Uniunii Europene, iar finanţarea cheltuielilor curente şi de capital aferente înfiinţării şi funcţionării sistemului se asigură prin programele UE, cu cofinanţare de la bugetul de stat.  Află aici mai multe despre integrarea României în Spaţiul Schengen şi despre posibilele obstacole politice, care ar putea "bate" nota mare primită de curând de ţara noastră pentru modul în care a pus la punct detaliile tehnice.  

Ne puteți urmări și pe Google News