A trecut şi ziua moţiunii ca şi când n-ar fi fost. Parcă de moţiuni ne arde nouă? Sau de orice altceva? Au fost şi proteste de stradă. Împotriva cui? Nu se ştie.
Căci nu ştiu, în acest moment, să avem un guvern, nici nu ştiu să avem un popor. În acest moment nu avem nimic, nici în instituţiile statului, nici în stradă, nici în sediile partidelor, nici în ambasade, nici în creiere, nici în frigidere. Niciodată, dar absolut niciodată în istoria acestei ţări neantul cioranian n-a fost mai desăvârşit, mai fără speranţe. Ah, fericite vremuri când eram băsescian! Credeam în ceva, poate prosteşte, speram ceva, poate atins de orbire sau de nebunie. Aveam sentimentul că merg pe un drum, şi nu într-un gol scitic fără cărări şi repere. Fericite vremuri când oameni serioşi mai puteau crede sincer în Crin Antonescu, în moguli, în ce mai vreţi dumneavoastră. Sunt convins că azi nici ei nu mai cred în nimic.
Două nimicuri, cel din parlament şi cel de pe stradă, s-au reunit ieri într-o imagine emblematică pentru golul istoric în care trăim. L-am văzut pe copilul bătrân Ponta, acest produs nesărat al nomenclaturismului la a treia generaţie, acest nepot al lui Iliescu şi fiu al lui Năstase, conducând mulţimile ca un Coriolan Drăgănescu în cea mai tâmpită montare după Caragiale făcută vreodată. Ponta înconjurat de huliganii Stelei - iată noua imagine a noii revoluţiuni. Ponta cu tricolorul la gât, mânjind şi acest ultim simbol al mândriei noastre de sine, aruncându-l şi pe el în batjocură şi derizoriu. Ponta, cel mai prost demagog al PSD-ului, cel mai cusut cu aţă albă. Ponta, al doilea Geoană ţopăind pe caldarâmul Bucureştiului, care, ca şi hârtia, rabdă orice. Cum nu l-au linşat miile de oameni cinstiţi, muritori de foame, care-au ieşit în stradă nu instigaţi de PSD cu falseturi politicianiste, ci pentru că guvernul Boc a depăşit orice măsură a birurilor şi năpăştilor? Cum nu au văzut ei în micul Titulescu (ce blasfemie!) reprezentantul cel mai sfruntat al îmbogăţiţilor de pe urma politicii, alături de modelul său, penalul Adrian Năstase?
Este de neînţeles cum PSD-ul însuşi îl rabdă pe Ponta în fruntea lui, afară numai dacă nu-l cred un inofensiv om de paie al puternicilor din umbră. După ce epocile Iliescu şi Năstase s-au dus, acest partid, altădată măcar odios, periculos, redutabil în felul său, a ajuns pe mâinile unor marionete de care te-apucă râsu'-plânsu'. Cum era să fie preşedinte, astăzi, Geoană, cu sprijinul inconştienţilor de liberali? Gafele lui Cioroianu în politica externă ar fi fost azi exemple de înţelepciune faţă de ce-ar fi făcut acest Pinocchio de Dâmboviţa. Dar şi mai grotesc ar fi să ne pricopsim cu Ponta. Geoană are măcar ceva ingenuu, el chiar crede în vrăjitoria flăcării violet, el chiar a ţopăit sincer, ca un copil, când s-a crezut preşedinte. Ponta ar fi anomia întruchipată, vidul în costum Armani. În "Omul invizibil" vezi un costum fără nimeni în el care se mişcă şi vorbeşte. Te uiţi pe mâneci: nimic. Te uiţi prin gaura gulerului: nimeni. Ăsta e Ponta, un costum gol în fruntea unui partid de coropişniţe.
Sunt convins că, la fostele alegeri, Geoană şi Crin chiar s-au plăcut. Naiba ştie ce chimism îi trăgea unul spre altul. Poate fiindcă sunt nişte ageamii simpatici amândoi. Dragostea e oarbă, se zice. Nu te apuci să faci schimb de tricouri cu cineva pe care nu-l poţi suferi. Dar e la fel de limpede că Ponta şi Crin nu se iubesc. Fiecare se simte nelegitim în vârful partidului său, unde s-au cocoţat fără niciun merit real. Fiecare se teme de celălalt, ca nu cumva, prin nulitatea sa, să pară mai reprezentativ electoratului decât el. Crin e peştele mic într-un acvariu, el n-are de ales decât între cei doi peşti mai mari decât el: cine-l va înghiţi primul? Dacă m-ar întreba pe mine, eu i-aş spune: lasă- te înghiţit de PDL. Măcar au L-ul agăţat în coadă. Măcar mai au o brumă de orientare de dreapta. Să te-nghită Ponta e să te înghită neantul valah. E să te desprinzi de Europa şi să migrezi către Moldova, Ucraina şi Belarus.
Se spune că istoria e mai întâi dramă, iar apoi se repetă ca farsă. La noi evenimentele sunt de la început farsă, ca apoi să coboare într-un derizoriu grotesc, al gândacilor luptându-se la firul ierbii. Chiar asta a fost ieri, când şeful PSD, păzit de geniul bun al venitorelui României, a condus mulţimile spre biruinţă, încercând să imite revoluţia din 1989. Un costum gol, cu tricolorul la gât, răspunzând la numele de Coriolan Drăg...
Recomandările noastre
