Vulcanul Merapi, tot mai ameninţător

Vulcanul Merapi, tot mai ameninţător

Indonezia este astăzi la mâna naturii. După ce Insula Sumatra a fost lovită, aseară, de un cutremur puternic de 7,5 pe Richter, urmat de un tsunami soldat cu peste 20 de morţi şi numeroşi dispăruţi, azi, pe insula Java vulcanul Merapi a început să erupă.

Merapi arucă lavă şi s-au format în trei rânduri nori de cenuşă vulcanică, scrie AFP. Oficialii au fost prevăzători. Încă de ieri, autorităţile au fost în stare de alertă maximă şi au evacuat 20.000 de oameni din apropierea vulcanului. Vulcanul, aflat la o distanţă de 26 de kilometri de oraşul Yogyakarta, este cel mai activ din cele 69 de cratere în activitate din Indonezia. Aseară, un cutremur cu magnitudinea 7,5 pe Richter urmat de un tsunami a avut loc pe Insula indoneziană Sumatra. 23 de oameni au murit şi peste 160 sunt daţi dispăruţi. Bilanţul este provizoriu.

Ne puteți urmări și pe Google News