Dozele mici de aspirină ţin la distanţă cancerul de colon

Dozele mici de aspirină ţin la distanţă cancerul de colon

Aspirina, administrată în doze mici, poate reduce riscul de cancer la colon sau riscul de a muri din cauza acestei boli, conform unei analize bazate pe mai multe studii europene şi americane.

Deşi dozele de peste 500 mg au efecte adverse severe, precum sângerări şi iritaţii stomacale, s-a dovedit că dozele mici de 75 mg, 300 mg sau 325 mg, administrate zilnic, pot preveni apariţia cancerului de colon.

Aspirina inhibă enzima vinovată de tumori Cercetătorii europeni au monitorizat 14 000 de persoane timp de 20 de ani. Rezultatele au fost concludente: aceia care au luat zilnic, timp de şapte ani, o doză mică de aspirină, şi-au redus riscul de dezvolta cancer de colon cu 24% şi au redus riscul de muri din cauza acestei boli cu 35%. Specialiştii cred că aspirina inhibă producţia unei anumite enzime asociată cu cancerele, de sân, stomacal, esofagin şi de colon cu precădere. O doză mai mare nu pare să determine, totuşi, rezultate mai bune. "Oricine are istoric de cancer, în special de colon, ar trebui să ia zilnic aspirină", este sfatul lui Peter Rothwell, profesor la Universitatea Oxford şi unul dintre participanţii la studiu. Cercetătorii susţin însă nu toate persoanele pot beneficia de aceste efecte şi nimeni nu ar trebui să înceapă haotic tratamentul cu aspirină, fără un consult prealabil la medic, întrucât luată în doze mari, o perioadă mai îndelungată, aspirina provoacă iritaţie stomacală şi intestinală şi chiar hemoragii interne. Cancerul de colon se află pe locul doi ca răspândire în ţările dezvoltate. 1 milion de persoane dezvoltă anual această formă de cancer, iar 600 000 mor din cauza lui. O persoana sănătosă are 5% şanse să dezvolte cancer de colon pe parcursul vieţii.

Ne puteți urmări și pe Google News