Studenţii de la ASE primesc biciclete de închiriat gratuit

Studenţii de la ASE primesc biciclete de închiriat gratuit

"StudentObike", primul proiect naţional de închiriere gratuită de biciclete destinat studenţilor, ajunge mâine la Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti.

Studenţii de la ASE vor putea pedala gratis pe cele 100 de biciclete chiar începând de mâine, anunţă Asociaţia Green Revolution, iniţiatoarea proiectului. Vor fi deschise două centre din care se pot închiria biciclete sunt localizat in complexele studentesti ale ASE-ului: Moxa şi Belvedere (zona Regie, cartier Crângaşi). "Le oferim tinerilor posibilitatea îmbinării utilului cu plăcutul: alegerea unui mijloc alternativ de transport, sănătos şi prietenos cu mediul şi o modalitate plăcută de a face sport", a spus Raluca Fiser, preşedintele Asociaţiei Green Revolution. Bicicletele vor putea fi folosite de studenţi atât în campusul universitar, cât şi în afara acestuia şi pot fi închiriate în orice zi a săptămânii, inclusiv în week-end, pe baza legitimaţiei valabile de student şi a unui act de identitate. Proiectul, care se va desfăşura în perioada octombrie 2010 - septembrie 2011a fost implementat deja în Bucureşti la Universitatea Politehnica şi în ţară în campusurile ,,Memorandului'' din Braşov, ,,Haşdeu'' din Cluj-Napoca şi ,,Tudor Vladimirescu'', din Iaşi. Centrele StudentObike pun gratuit la dispoziţia studenţilor 500 de biciclete: 200 de biciclete în Bucureşti şi 300 de biciclete în Braşov, Cluj-Napoca şi Iaşi.

Ne puteți urmări și pe Google News