Isărescu:"Mă sperie faptul că tinerii nu vor avea cu ce să-mi plătească pensia"

Isărescu:"Mă sperie faptul că tinerii nu vor avea cu ce să-mi plătească pensia"

Mugur Isărescu a dezvăluit la TVR 2 câ în anii '70 nu se gândea că o să ajungă guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR). Potrivit lui, perioada în care a fost cercetător l-a ajutat foarte mult în funcţia de guvernator. El a mai spus că în prezent toată lumea îşi dă cu părerea despre cursul de schimb valutar, agricultură şi politică - lucruri la care spun că se pricep toţi. Mai în glumă, mai în serios, guvernatorul a spus că se sperie de faptul că tinerii nu vor avea cu ce să-i plătească pensia.

Despre pensii şi economie: - În primul rând, nu trebuie să descurajăm munca prin impozite foarte mari. Vedeţi cât conflict apare din faptul că vrem să plătim pensii mari? O să mă audă pensionarii şi o să spună că am ceva cu dânşii.

- Nu, n-am absolut nimic. Mai am puţin şi voi fi pensionar şi chiar mă sperie faptul că tinerii nu vor avea cu ce să-mi plătească pensia, mai în glumă, mai în serios. Dar în momentul în care punem pe firme şi pe salariatul român, cel care munceşte, contribuţii enorme, fără să ţinem un anumit echilibru, pentru a plăti un anumit nivel de pensii, şi ne uităm cu atenţie la cifre, vedem că descurajăm munca. Exact cea care poate să aducă pensii mai mari. - Economia are multe capcane, eu cred că asta este una dintre capcanele cele mai grave în care a intrat România. Pentru că are puţini contribuabili, contribuţiile pentru asigurări social sunt foarte mari pentru nivelul de salarii din această ţară şi în felul acesta descurajăm munca. E greu de ieşit dintr-o asemenea situaţie. Ieşirile BNR nu au vrut decât să spună adevărul şi pericolul în care ne aflăm. Despre BNR şi mesajele transmise:

- Discursul public care promite, şi mai ales discursul public care omite lucrurile serioase din economie au fost ţinta criticii mele. Cred că e rolul acestei instituţii de a trezi respect, trebuie să aducă aminte societăţii că sunt limite financiare în care trăim. Dacă această instituţie nu face acest lucru, aceste limite financiare îi izbesc foarte tare.

- Societatea nu trebuie să fie nepregătită în a şti că va da cu capul de un zid, când îşi permite să cheltuiască cu mult mai mult decât produce, obţine ca venituri, şi nici să se mire când creditorii externi, cei care ne-au acoperit numitul gol de finanţare, ne întorc spatele, şi nu neapărat din rea-credinţă.

- Un mare economist spunea că investitorii sunt nişte animale sperioase. La un prim semnal de dezechilibru, fug cu banii, pentru că de multe ori şi ei lucrează cu banii altora şi trebuie să protejeze aceste sume. Mugur Isărescu a criticat în repetate rânduri populismul politicienilor, care promit salarii şi pensii mărite la televizor, ceea ce, în situaţia din prezent, pune o presiune foarte mare pe buget.

Chiar la finele lunii septembrie, în cadrul conferinţei "Coordonate de actualitate ale restructurării economiei româneşti", organizată de BNR şi revista "Capital", guvernatorul BNR a spus că problema deficitului bugetar este tratată cu nonşalanţă, iar alegerile se apropie şi tentaţia de a promite mai mult decât poate să dea economia va apărea, astfel că "drumul spre iad e pavat cu intenţii bune". Despre intrările de capital: - Ce-a intrat în România în 2006-2008 poate fi echivalat cu foarte multe împrumuturi luate de la bănci, din străinătate. Intrările private au creat boom-ul, creşterea exponenţială. Dacă ar trebui să învaţăm ceva e faptul că  economia de piaţă are un ciclu, mai multe cicluri, pe termen mai scurt, mai îndelungat. - Nu există conştiinţa faptului că a face bani e o afacere grea. Trebuie să te implici - Prima confuzie. A doua - că mediul acesta de afaceri poate să fie împovărat cu o fiscalitate excesivă. La noi, chiar dacă nivelul impozitelor nu e excesiv, cu excepţia CAS, numărul lor e împovărător, a spus Isărescu, într-un interviu, prezentat în această seară de TVR 2. - Ar fi bine dacă şcoala românească ar face mai mult pentru a arăta adevăratele coordonate ale economiei de piaţă. Cred că mai este mult de făcut. Sunt şi eu profesor în economie monetară şi îmi dau seama că până şi cursul meu încă suferă. Despre afacerea lui:

Din experienţa acelei vinării (pe care o deţine - n.r.)‚ văd câte drumuri trebuie să faci la ghişee, cum trebuie să te apleci...De ce trebuie completate hârtii, să faci multe drumuri pentru trei hârtii, numai ca să justifici o activitate a unora, să ai un aparat mai stufos? Aţi văzut cât de greu se revine după ce ai creat acest aparat administrativ stufos, pentru că fiecare îşi păzeşte locul de muncă. Mugur Isărescu nu a mai dat un interviu de aproape zece ani. El este cel mai longeviv guvernator al BNR. Isărescu a intrat şi în Cartea Recordurilor. Asta s-a întâmplat anul trecut. Pe lângă aceasta, Isărescu mai iese în evidenţă şi cu afacerea de familie pe care o are. Face vin din soiul Crâmpoşie, chiar în localitatea natală, Drăgăşani. Codul Muncii trebuie modificat: Ieşirile de angajaţi trebuie să fie uşoare, ca intrările să fie uşoare. Bineînţneles că dacă un angajator ştie cât de greu se desparte de un angajat, va angaja greu. Ieşirile de angajaţi trebuie să fie uşoare, ca intrările să fie uşoare. Binenţeles că dacă un angajator ştie cât de greu se desparte de un angajat, va angaja greu. Despre salarii şi UE: - Într-o întâlnire bilaterală cu Romano Prodi, înainte de aderarea României la UE, Prodi spunea în esenţă că nu suntem pregătiţi să aderăm. Eu i-am spus: "Ştiţi ce minuni se întâmplă când treci de la un cerc vicios în cel virtuos. Am credinţa că asta se întâmplă acum în România: am fost într-un cerc vicios şi intrăm într-un cerc virtuos. Fără catalizatorul UE, chiar dacă acest catalizator pare să fie ambiţios, mobilizarea socială nu se realizează, dimpotrivă, se destramă. Dacă punem obiectivul 2010, societatea cu greu se poate aduna". Şi dânsul m-a crezut. Cum ar putea fi încurjat un tânăr să înceapă o afacere? Tânărul trebuie educat de la început în ideea că lucrăm într-o economie de piaţă, de a lucra cu probabilităţi, nu cu verdicte, cu certitudini.

Isărescu- premier Întrebat de moderatoare dacă ar vrea să deţină din nou funcţia de premier, Isărescu a spus că "premierul trebuie să aibă sub 60 ani, eu am depăşit vârsta. În situaţia de azi, un premier trebuie să fie în vigoare. E greu să-ţi mai asumi această responsabilitate. Ca prim-ministru îţi trebuie ochi în jurul capului şi mai ales în spate. Poziţie foarte grea, îţi trebuie atenţie distributivă, să aloci timp la problemele cele mai diverse". Despre propunerea să preia şefia BNR în anii '90:

- Pentru mine a fost o adevărată aventură. Eram la Washington când am primit această ofertă. Destinul m-a ajutat. Nu se ştia aproape deloc în România ce însemna banca centrală în anii '90. Era o mare confuzie într-o economie de piaţă şi ce s-a făcut în România în perioadă comunistă.

- Eram cercetător la un Institut care se ocupa cu ce se întâmplă în economia mondială... Atunci aveam obligaţia de serviciu să citesc despre economie, despre politice monetare. Interviul a fost prezentat de TVR 2 în cadrul emisiunii "Joc deschis", prezentată de Oana Popescu.

Ne puteți urmări și pe Google News