Nou model Maserati, concurent cu BMW M5 şi Mercedes-Benz E63 AMG
- Adam Popescu
- 6 octombrie 2010, 11:40
Maserati va lansa, anul viitor, o nouă berlină sport, mai mică decât Quattroporte, cu care îşi propune să fure clientela BMW M5 şi Mercedes-Benz E63 AMG.
Al patrulea model din gama Maserati, care ar trebui să apară în toamna anului viitor, va fi o berlină inferioară - ca dimensiuni - vârfului de gamă Quattroporte, vesteşte ediţia online a revistei "Autocar".
Potrivit informaţiilor preliminare neoficiale, noul autoturism cu patru uşi al firmei italiene va fi promovat ca un concurent exotic pentru modelele anglo-saxone BMW M5, Mercedes-Benz E63 AMG şi Jaguar XFR.
Momentan, se aşteaptă ca Fiat, proprietarul mărcii, să dezvolte a doua berlină Maser pe o platformă comună cu viitoarea generaţie a modelului Alfa Romeo 166 - cel mai probabil, una împrumutată de la Chrysler.
Propulsia ar trebui asigurată de o pereche de motoare pe benzină V6 şi V8, conectate la cea mai nouă cutie automată (cu 8+1 trepte) produsă de ZF şi utilizată de modele precum Range Rover sau BMW Seria 7.
Preţul minim al noii game ar trebui să se coboare sub 55.000 de euro.