INS: Producţia industrială, mai scumpă cu 6,7% faţă de anul trecut
- Adam Popescu
- 4 octombrie 2010, 10:15
Preţurile producţiei industriale, atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă au crescut în august cu 6,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2009 şi cu numai 0,4% comparativ cu luna iulie, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Pe sectoare de activitate, creşteri de preţuri s-au făcut la distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+2,9%) şi în industria prelucrătoare (+0,6%). În schimb, potrivit statisticilor preţurile au scăzut la produsele din industria extractivă cu 0,5% şi la producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat cu 0,2%. Pe marile grupe industriale, majorări semnificative de preţuri au avut loc la produsele din industria energetică (+8,6%), industria bunurilor intermediare (+8,0%) şi industria bunurilor de uz curent (+6,8%). Sub nivelul înregistrat pe total s-au situat produsele din industria bunurilor de capital (+1,2%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+0,7%).