Traian Igaş: "Şefii de arme de la Interne au continuitate"
- Adam Popescu
- 29 septembrie 2010, 13:46
Cu toate că, în urmă cu două zile, îşi anunţaseră subalternii că şi-au scris deja demisiile pe care urmau să le oficializeze după anunţul demisiei lui Vasile Blaga, şefii de arme din Ministerul Administraţiei şi Internelor vor rămâne în funcţie. Asigurarea vine din partea noului ministru al internelor, Traian Igaş. "Şefii de arme din MAI vor avea continuitate", a declarat, astăzi, Igaş pentru EVZ.
Printre chestorii care ar urma să rămână pe poziţii se numără şeful Poliţiei, chestorul Petre Tobă, cel al Jandarmeriei, Olimpiodor Antonescu, dar şi cel al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (serviciul secret al Internelor), Ştefan Pop, consideraţi, în interiorul MAI, direct răspunzători pentru modul în care s-au comportat la protestele de vineri atât poliţiştii protestatari, cât şi jandarmii.
Cât despre finalizarea raportului aşteptat de preşedintele Traian Băsescu, legat de marşul-spontan şi de comportamentul oamenilor legii (care au folosit expresii jignitoare, şi-au aruncat caschetele în curtea Palatului Cotroceni şi au mers chiar înarmaţi la protest - trei agenţi fiind deja deferiţi Parchetului pentru asta), Igaş a evitat un răspuns clar. "Voi merge mâine la şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi vom discuta atunci", a precizat ministrul.
Citiţi şi:
Zidul PDL din jurul lui Vasile Blaga, fisurat de Elena Udrea
Vasile Blaga: "Mi-am dat demisia de onoare"