Mai multe răceli şi gripe în estul Europei

Mai multe răceli şi gripe în estul Europei

Între 6 şi 19 septembrie, în România şi Bulgaria a crescut numărul infecţiilor respiratorii, iar în Ungaria - cel al bolnavilor cu simptome de gripă.

Niciun caz de gripă nu a fost înregistrat până acum în România, însă numărul infecţiilor respiratorii este în continuă creştere. De asemenea, în Bulgaria sau înregistrat mai multe răceli, iar în Ungaria şi Estonia au fost depistaţi mai mulţi bolnavi cu simptome asemănătoare gripei.

Cazuri izolate de gripă în Cipru şi în Marea Britanie

"Activitatea gripală s-a menţinut în general scăzută la nivelul ţărilor europene, în intervalul 6-19 septembrie", arată ultimul raport al Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Transmisibile (ECDC). În cele mai multe ţări numărul cazurilor a rămas stabil, doar în România, Bulgaria, Ungaria şi Estonia a fost observat un trend ascendent de infecţii respiratorii. De asemenea, Ciprul şi Marea Britanie au înregistrat o activitate gripală sporadică (cazuri izolate).

Faţă de intervalul cuprins în ultimul raport al ECDC (23 august- 5 septembrie 2010), în România, indicatorul pentru infecţii respiratorii acute a crescut cu cincisprezece unităţi de la 490 la 505 şi continuă să crească.

În Bulgaria, acelaşi indice a crescut cu peste treizeci de unităţi. Ungaria a raportat de asemenea o creştere a indicelui în ceea ce priveşte cazurile de bolnavi cu simptome asemănătoare gripei, de la 9.4 la 34 ca şi Estonia, care a înregistrat cea mai mare creştere, de la 89 la 253. Aceşti indicatori sunt întocmiţi de specialiştii ECDC, pe baza raportărilor primite din fiecare ţară.

1,2 milioane de doze de vaccin, cumpărate de MS

În România, experţii sunt rezervaţi în a face estimări asupra evoluţiei gripei de anul acesta. "În momentul actual, nu avem cum să estimăm severitatea sezonului gripal. De obicei, gripa debutează la sfârşitul lui noiembrie, începutul lui decembrie, însă poate apărea mai devreme, dacă temperaturile se menţin scăzute şi umezeala este crescută", a spus epidemiologul Geza Molnar, consilier în Ministerul Sănătăţii (MS).

Pentru acest an, MS şi-a programat să cumpere 1,2 milioane de doze de vaccin antigripal, de la Institutul Cantacuzino care va fi distribuit medicilor de familie.

ESTIMĂRI

Patru întrebări despre sezonul gripal 2010-2011

1.Ce virusuri vor circula?

Anul trecut, aproape sută la sută dintre cazurile de gripă depistate au fost cu tulpina virusului pandemic, A/H1N1. Deşi se aşteaptă ca A/H1N1 să nu mai ridice probleme, el este însă în preajmă şi a fost inclus în formula vaccinului pentru sezonul gripal 2010-2011.

"Din vaccinul pentru noul sezon fac parte trei tulpini - H3N2, H1N1 şi un B, care se estimează că vor circula în această iarnă. Nu ştim însă care va fi tulpina predominantă", ne-a detaliat reprezentantul OMS în România, Victor Olsavszky.

2. Care vor fi grupurile vulnerabile anul acesta?

Anul trecut, grupurile cele mai afectate de gripă au fost gravidele, copiii şi tinerii. O mică parte dintre bolnavi au fost în vârstă. În acest an, se estimează că va fi un sezon gripal aproape de normal, persoanele în vârstă cu boli cronice urmând să fie cele mai afectate de virusurile gripale care vor circula.

3. Unde se poate face gratuit vaccinare contra gripei?

Vor fi imunizaţi gratuit doar 1,2 milioane de români, mai puţini decât în anii precedenţi. Imunizarea se face prioritar bătrânilor şi copiilor cu boli cronice prin medicii de familie. În farmacii se vor găsi vaccinuri antigripale, la costuri ce pot varia între 20 şi 30 de lei bucata.

4. Cei care s-au vaccinat anul trecut pentru A/H1N1 se pot vaccina şi în acest an pentru gripa de sezon?

Faptul că vaccinul pentru gripa sezonieră va conţine şi o tulpină A/H1N1 nu înseamnă că cei care au făcut anul trecut vaccinul se vor supradoza, ci va creşte răspunsul imunitar la acţiunea virusului asupra organismului.

Ne puteți urmări și pe Google News