Suspectat de uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu, poliţistul Cristian Cioacă a fost condamnat, chiar de ziua de naştere a acesteia, la trei ani cu suspendare, pentru violarea corespondenţei electronice a avocatei dispărute cu mai bine de trei ani în urmă.
Ca urmare a deciziei Curţii de Apel Braşov, Cristian Cioacă ar urma să fie exclus din Poliţie. O decizie definitivă în acest caz ar putea fi luată însă de magistraţii Curţii Supreme, dacă poliţistul va face recurs. Momentan, magistraţii i-au impus lui Cioacă mai multe obligaţii: trebuie să se pună la dispoziţia organelor de urmărire penală, să anunţe dacă îşi schimbă domiciliul, locul de muncă ori mijloacele de existenţă. Hackerul a primit un an şi şase luni, cu suspendare În ceea ce-l priveşte pe hackerul Marian Niţu, trimis în judecată în acelaşi dosar, acesta a primit o pedeapsă de un an şi şase luni cu suspendare. Cioacă a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT în februarie 2009, alături de hacker, pentru acces fără drept la sisteme informatice, restricţionare fără drept a accesului la date informatice şi transferul neautorizat de date informatice. Cea de-a treia persoană cercetată în acest dosar este fostul coleg al lui Cioacă, Marius Sebastian Breazu, ofiţer de poliţie judiciară la IPJ Braşov. Acesta însă nu a fost trimis în judecată, fiindu-i aplicată doar o sancţiune administrativă. Poliţistul Cristian Cioacă a fost chemat, în 13 februarie 2009, la DIICOT Braşov, unde i s-a comunicat că i s-a schimbat încadrarea juridică în cadrul urmăririi penale, devenind din instigator autor în dosarul violării corespondenţei prin e-mail a soţiei sale.