Sudanul de Sud, un posibil nou stat pe harta lumii
- Adam Popescu
- 26 septembrie 2010, 21:59
Populaţia din sudul Sudanului va participa în ianuarie la un referendum în care va decide dacă regiunea, în prezent semiautonomă, va deveni independentă, rupându-se total de administraţia de la Khartoum. Votul face parte dintr-un acord încheiat în 2005 între nord şi sudul bogat în terenuri petrolifere, după două decenii de conflict armat.
Liderul de Khartoum, Omar Bashir, pe numele căruia Tribunalul Penal Internaţional a emis un mandat de arestare sub acuzaţia de crime de război comise în conflictul separat din Darfur, a declarat în repetate rânduri că votul programat pentru prima lună a anului viitor va fi unul liber şi corect. Criticii săi pun sub semnul îndoielii sinceritatea sa şi îl acuză că încearcă să împiedice pregătirile pentru referendum.
Vicepreşedintele sudanez Ali Osman Taha, prezent la lucrările Adunării Generale a Naţiunilor Unite, a condiţionat recunoaşterea rezultatelor referendumului de relaxarea sancţiunilor impuse Sudanului. Sprijin de la Casa Albă Preşedintele american Barack Obama a avertizat că votul din ianuarie trebuie să aibă loc cu orice preţ. "În acest moment, soarta a milioane de oameni atârnă în balanţă. Ce se va întâmpla în Sudan în zilele următoare i-ar putea îndrepta pe cei care au îndurat prea mult război spre pace sau i-ar putea reîntoarce la vărsăre de sânge", a declarat liderul american.
Cu câteva săptămâni în urmă, secretarul de Stat Hillary Clinton declara că secesiunea sudului este inevitabilă. Ea avertiza însă că nordul nu va accepta prea uşor realitatea pierderii terenurilor petrolifere din sudul şării, recomandând celor două părţi să poarte negocieri în acest sens pentru a se evita reizbucnirea conflictului.
Uniunea Africană a cerut însă vineri Consiliului de Securitate al ONU să amâne cu un an punerea oficială sub acuzare a lui Omar Bashir pentru a evita destabilizarea ţării. Sudanul de sud este locuit de o populaţie majoritar creştină şi este condusă de Salva Kiir, lider al fostei grupări SPLA care a luptat până în 2005 împotriva militanţilor din nord, dominat de populaţie musulmană.