Riscurile în cazul producerii unui accident rutier cu coloana oficială, asumate de SPP
- Vladimir Tism ăneanu
- 26 septembrie 2010, 18:54
Ofiţerii Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), care stabilesc condiţiile de deplasare ale coloanei oficiale din care face preşedintele sau premierul, sunt cei care trebuie să îşi asume riscurile în cazul producerii unui accident rutier. De asemenea, fără escorta poliţiei, coloanele oficiale riscă să rămână blocate în trafic, mai ales în Capitală, unde pe foarte multe artere importante se circulă bară la bară.
"Confirm că, la revenirea în ţară de la New York, premierul nu a fost escortat de poliţie. Comunicarea a fost verbală, nu s-a trimis înştiinţare oficială scrisă. Vom anunţa dacă se va lua decizia de a se trimite o astfel de înştiinţare", a spus Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Citiţi şi:
- Protestul poliţiştilor: caschete în aer şi bere la final
- Ponta, solidar cu poliţiştii
- Antonescu: Voi cere audierea lui Blaga şi Pahonţu în comisiile de apărare
- "Nu am simţit că i-am făcut proces-verbal preşedintelui"
Nicio lege nu le interzice preşedintelui sau premierului să renunţe la protecţia poliţiei. Însă, în cazul în care se întâmplă acest lucru, cei doi nu mai beneficiază de protecţia cuvenită în trafic. Astfel, singurele reglementări legale referitoare la condiţiile în care se deplasează coloanele oficiale sunt cele prevăzute de OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (noul Cod Rutier) şi de hotărârea de guvern ce conţine regulamentul de aplicare a acesteia. Concret, potrivit legii, Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), care asigură protecţia preşedintelui şi a premierului, poate folosi doar luminile albastre de avertizare care îi obligă pe participanţii la trafic să le acorde prioritate. "Poliţiştii sunt obligaţi să dirijeze circulaţia şi să le asigure trecerea în intersecţii coloanelor oficiale. Doar că SPP este cel care stabileşte condiţiile de deplasare ale unei coloane. Ca poliţist, pot să iau măsuri eficiente în trafic doar dacă SPP mă anunţă din timp şi cunosc traseul de deplasare al coloanei. Dacă însă mă trezesc cu coloana în intersecţie la Apaca - una dintre cele mai aglomerate din Capitală - ce fac? Nu-i mai pot ajuta pentru că ştim cu toţii cum se comportă în trafic şoferii bucureşteni", a declarat pentru EVZ unul dintre cei mai vechi şi experimentaţi poliţişti de la Rutieră. "Riscurile în cazul producerii unui eventual accident aparţin SPP-ului, cel care stabileşte condiţiile de deplasare ale demnitarilor. La fel, SPP-ul trebuie să îşi asume răspunderea pentru faptul că, în cazul în care vor fi nevoiţi să se deplaseze pe o stradă blocată, pe care se circulă în coloană, inclusiv pe linia de tramvai, vor trebui să aştepte la semafor ca toţi ceilalţi participanţi la trafic", au explicat oficiali ai Poliţiei Rutiere. Sindicatul Poliţiştilor: o răzbunare Preşedintele Sindicatului Poliţiştilor (SNPPC), Marin Gruia, consideră că decizia preşedintelui şi cea a premierului de a renunţa la escorta poliţiei este "strigătoare la cer" şi "o răzbunare" pentru marşul de vineri. Acesta susţine însă că preşedintele şi premierul nu pot renunţa la escorta de poliţie. "Numai guvernul poate schimba ordonanţa, dar până atunci preşedintele şi premierul trebuie să o respecte", subliniază Gruia. Potrivit lui, hotărârea premierului de a urma decizia preşedintelui arată din nou că Boc nu este decât un executant, omul nepotrivit, la locul nepotrivit", a declarat EVZ preşedintele SNPPC. "Nu se poate admite o asemenea dovadă de încălcare a legii, provocată de un miting, de un protest", a mai spus sindicalistul, subliniind că preşedintele ar fi trebuit să vină în Piaţa Victoriei, cum l-au rugat poliţiştii vineri. "Preşedintele obişnuia să facă băi de mulţime, nu putea să vină să vorbească cu noi? Nu păţea nimic". Ministerul de Interne ar fi trebuit să reacţioneze De asemenea, în toată lumea unde au loc proteste, nu apar astfel de reacţii din partea preşedintelui şi premierului, a mai spus Gruia care crede că Ministerul de Interne ar fi trebuit să reacţioneze imediat şi să trimită Preşedinţiei o scrisoare deschisă prin care care să îi reamintească şefului de stat de ordonanţa de urgenţă pe care trebuie să o respecte. "Dar preşedintele face ce doreşte în ţara asta, nu ţine cont de nimeni", a conchis Gruia. Sindicatele Administraţiei Penitenciarelor îi mulţumesc preşedintelui că n-a renunţat la serviciile lor Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) îi mulţumeşte preşedintelui României pentru că nu a renunţat şi la serviciile penitenciarelor, transmite aceasta într-un comunicat de presă. "Ar fi fost o decizie regretabilă şi lipsită de înţelepciune, chiar şi în aceste momente în care reprezentanţi ai Executivului simt nevoia să modifice unilateral atribuţii stabilite în mod democratic de către Parlamentul României pentru Jandarmeria Română şi Poliţia Română", potrivit comunicatului. Mai departe, federaţia continuă într-o notă ironică: "Ne bucura prudenţa preşedintelui României şi semnalul de stabilitate dat pentru sistemul penitenciar. O decizie politică lăudabilă şi care dovedeşte că domnul Traian Băsescu se gândeşte serios la viitor. Constatăm cu deplină satisfacţie că domnul preşedinte nu respinge serviciile penitenciarelor. Apreciem sincer această atitudine şi îl asigurăm pe viitor de calitatea serviciilor noastre". După Băsescu, şi Boc renunţă la protecţia poliţiştilor Premierul Emil Boc a renunţat şi el la escorta Poliţiei Rutiere. Decizia vine după ce acelaşi gest l-a făcut şi preşedintele Traian Băsescu. "Premierul şi preşedintele încalcă legea. Este un fapt fără precedent. Boc este un soldat ascultător. Ce spune şeful el execută imediat", a declarat Florian Ioniţă, lider al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, la RTV. Şeful statului a dat dispoziţie ca efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor să nu mai participe la asigurarea protecţiei sale, începând de vineri, ora 17:00. Decizia a fost luată în contextul participarii unor angajaţi ai ministerului la marşul ilegal de protest. "Inspectoratul General al Poliţiei Române a fost informat de către Ministerul Administraţiei şi Internelor despre faptul că structurile Poliţiei Naţionale nu vor mai face parte din dispozitivul de protecţie al preşedintelui României", se arată într-un comunicat remis aseară "Evenimentului Zilei" de către biroul de presă al IGPR.
Surse oficiale au menţionat pentru Mediafax că decizia a fost luată în contextul participării unor angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) la un marş desfăşurat cu încălcarea prevederilor legale în vigoare. Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan, mai arată sursa citată.
Potrivit protocoalelor legale, Administraţia Prezidenţială este deservită de Jandarmerie (protecţie şi pază), Poliţia Rutieră (agenţi însoţitori în deplasări) şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (salvare, pompieri-n.r.), instituţii aflate în subordinea MAI, susţin surse oficiale.
SPP nu va prelua din atribuţiile instituţiilor din subordinea MAI
SPP-iştii se vor achita în continuare de obligaţiile care le revin, în ceea ce priveşte asigurarea pazei şefului statului, dar nu vor prelua şi activităţiile realizate de instituţiile din subordinea MAI.
"SPP îşi va respecta atribuţiile în ceea ce priveşte protecţia şefului statului, conform legii, însă în nici un caz nu va prelua alte atribuţii", a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al SPP Bogdan Onea, comentând decizia lui Băsescu de a renunţa la serviciile poliţiştilor.
Sindicaliştii "Cartel Alfa", confederaţie la care sunt afiliaţi şi poliţişti, au participat, ieri, la un miting în faţa Palatului Victoria. După aproximativ două ore de protest, în jurul orei 12:30, aceştia au pornit într-un marş spontan, neautorizat, spre Palatul Cotroceni, nemulţumiţi că preşedintele Traian Băsescu nu a venit să stea de vorbă cu ei, aşa cum i-au solicitat.
Aproximativ 6.000 de protestatari au pornit în marş, iar pe drum li s-au alăturat alte 1.500-2.000 de persoane, potrivit Jandarmeriei Capitalei. În faţa Palatului Cotroceni s-a scandat "ieşi afară javră ordinară"
Ajunşi lângă intrarea oficială a Palatului Cotroceni, către platoul unde şefului statului i se dă onorul în cadrul festivităţilor oficiale, manifestanţii au aruncat cu sticle, cu caschete şi lumânări şi au început să strige "ieşi afară javră ordinară".
Cei aproximativ 8.000 de protestatari, majoritatea poliţişti şi angajaţi din sistemul penitenciar, care au participat la mitingul neautorizat din faţa Palatului Cotroceni din Capitală, i-au cerut preşedintelui Traian Băsescu să vină să discute cu ei. O delegaţie a fost primită la discuţii de un consilier de stat, care le-a transmis mesajul preşedintelui.
Mitingul s-a încheiat fără incidente, în jurul orei 16:30, după ce liderii "Cartel Alfa" le-au propus protestatarilor să se retragă şi să revină la Palatul Cotroceni în 7 octombrie, când va fi organizat mitingul de Ziua Internaţională a Muncii Decente.