Conducerea FMI a aprobat raportul comisiei de evaluare şi a decis să elibereze cea de-a şasea tranşă din împrumutul acordat României, în valoare de 900 de milioane de euro.
Astfel, banii vor ajunge în visteria Băncii Naţionale cel mai probabil luni, potrivit Mediafax.
Mihai Tănăsescu, reprezentul României la FMI, a declarat recent că directorii FMI vor discuta astăzi raportul realizat de echipa condusă de Jeffrey Franks.
România a încheiat un acord în valoare de aproximativ 20 de miliarde de euro cu FMI, UE şi Banca Mondială. Până acum, FMI a virat către ţara noastră aproape 10,7 miliarde de euro, din împrumutul de 12,9 miliarde de euro.
De la UE au intrat în visteria ţării 2,5 miliarde de euro, iar de la Banca Mondială 300 de milioane de euro.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că România va semna anul viitor un nou acord cu FMI. Potrivit şefului statului, este nevoie de peste 5 miliarde de euro numai pentru acoperirea deficitului. Experţii consultaţi de EVZ apreciază că ţara noastră are nevoie de o infuzie de aproape 10 miliarde de euro.
Laurent Mulin, reprezentantul Comisiei Europene, spune că, dacă România va mai semna un nou acord cu FMI, atunci acesta va fi unul comun cu Uniunea Europeană.
Potrivit oficialilor FMI, negocierile privind noul acord vor debuta în luna octombrie.