Autorităţile japoneze au decis să-l pună în libertate pe căpitanul chinez de vas reţinut la începutul lunii, acuzat că a pătruns fraudulos în apele teritoriale ale Japoniei. Incidentul a iscat o criză diplomatică între cele două state, cea mai gravă din ultimii 4 ani.
Potrivit jurnaliştilor niponi, marinarul chinez a fost deja eliberat şi mai sunt de îndeplinit doar niste formalităţi până când acesta va fi trimis în ţara sa. Decizia de punere în libertate a fost luată de Parchetul nipon. Căpitanul şi echipajul navei chinezeşti au fost reţinuţi pe 7 septembrue în apropierea unor insule aflate sub administraţia niponă după ce, susţin autorităţile de la Tokyo, ambarcaţiunea ar fi forţat barajul marinei militare japoneze. Ceilalţi membri ai echipajului au fost eliberaţi între timp, dar căpitanul a rămas în custodia autorităţilor nipone. Autorităţile de la Beijing au cerut în numărate rânduri eliberarea marinarului. Unde mai pui că totul s-a întâmplat în arhipelagul Senkaku revendicat şi de Beijing de mai multe decenii.