Emeric Ienei: "Răzvan Lucescu ar fi trebuit să aibă o echipă deja formată"
- Adam Popescu
- 9 septembrie 2010, 09:02
Atacat dur de Mircea Lucescu pentru criticile pe care i le-a adus fiului său, Emeric Ienei îşi menţine opinia că selecţionerul este în culpă.
Naţionala de fotbal a României nu mai reuşeşte să învingă nici echipe ca Albania sau Belarus, dar selecţionerul Răzvan Lucescu se încăpăţânează să vadă în orice critică o conspiraţie la adresa lui. Printre cei care îl contestă se află şi persoane care o fac din interes, precum fraţii Ioan şi Victor Becali, dar Lucescu junior îi consideră răuvoitori pe toţi cei care nu sunt de acord cu ideile lui.
La sfârşitul meciului cu Belarus, Mircea Lucescu a sărit în apărarea fiului său şi i-a luat la rost pe toţi cei care au îndrăznit să-şi spună un punct de vedere. "Il Luce" a răbufnit şi la adresa foştilor selecţioneri Emeric Ienei şi Anghel Iordănescu, care nu se numără printre cei interesaţi să-l debarce pe Lucescu junior.
"Am crezut că suntem doi oameni civilizaţi"
"Ce tot vorbeşte şi Ienei? Omul ăsta nu înţelege nimic, a trecut timpul peste el! Nu mai sunt vremurile când era el antrenor şi avea două săptămâni echipa la dispoziţie. Iar Iordănescu a luat o echipă gata făcută", a tunat antrenorul de la Şahtior Doneţk.
Contactat ieri de EVZ, Emeric Ienei a preferat, ca de obicei, să ofere un răspuns diplomatic. Antrenorul care a câştigat în 1986, cu Steaua, Cupa Campionilor Europeni a ţinut însă să precizeze că îşi menţine opinia despre greşelile comise de Lucescu junior pe banca tehnică a tricolorilor.
"Am rămas surprins de declaraţiile lui Mircea Lucescu. Nu ştiu de ce le-a făcut, probabil din subiectivism. Am crezut că suntem doi oameni civilizaţi, dar... Nu am nimic cu Răzvan, iar la tot ce am spus despre el am adus argumente. Îmi menţin părerea că el ar fi trebuit să aibă acum o echipă deja formată, pentru că a avut destul timp la dispoziţie. În precedentele preliminarii, deşi calificarea era compromisă, selecţionerul a preferat să convoace unii jucători care, cred eu, nu aveau ce căuta la lot. Nu dau nume, cred că ştie toată lumea la cine mă refer. Reconstrucţia ar fi trebuit începută încă de atunci, chiar dacă am fi căzut din urna a doua valorică şi ne-am fi stricat palmaresul. Oricum, acesta era stricat", ne-a declarat Ienei.
Naşul" îi promite o prelungire de contract
Fostul selecţioner crede că în vorbele acide ale lui Mircea Lucescu se ascund şi alte motive în afară de dorinţa de a-şi apăra fiul: "Probabil că e vorba şi de puţină invidie. Mi-a mai spus că am preluat o naţională făcută de el, deşi am promovat şi eu destui fotbalişti. Vă dau doar trei nume de jucători aduşi de mine în cele două mandate pe care le-am avut la echipa naţională: Gică Popescu, Ilie Dumitrescu şi Cristi Chivu".
Cu toate că naţionala României a ajuns pe locul 46 în clasamentul FIFA (sub Lituania, Cipru, Burkina Faso sau Gabon!), cea mai slabă clasare din istorie, Răzvan Lucescu este susţinut de şefii de la Casa Fotbalului.
"S-ar putea să-i prelungim contractul lui Răzvan Lucescu până în 2014", a anunţat ieri Mircea Sandu, preşedintele FRF.
46 este locul în clasamentul FIFA pe care a ajuns România
BELARUS - ROMÂNIA 0 - 0
BELARUS:Zhevnov 7 Shitov 5 Omelyanciuk 6 Martinovich 6 Yurevich 5 Kisliak 5 Kulchy 6 V. Hleb 6 A. Hleb 7 (72, Putilo 5) Kornilenko 6 (76, Rodionov) Kutuzov 5 (87, Krivets) Antrenor: Bernd Stange
ROMÂNIA: Pantilimon 5 Maftei 5 Tamaş 6 Chivu 6 Raţ 5 Torje 6 (46, Cociş 5) M. Rădoi 5 Florescu 6 Deac 5 (82, Marica) B. Stancu 6 (72, D. Niculae 5) Bilaşco 5 Antrenor: Răzvan Lucescu
Arbitri: P. Kralovec 6 - M. Zlamal 6, M. Wilczek 6 (toţi din Cehia)
Stadion: "Dinamo" - Minsk; Spectatori: 20.000
GRUPA D
Rezultatele de marţi:
Belarus - România 0-0 Bosnia - Franţa 0-2 Marcator(i): Benzema (72), Malouda (79) Albania - Luxemburg 1-0 Marcator(i): Salihi (37)
Clasament
Loc
Echipa
M
V
E
Î
GM
-
GP
Puncte
1.
Albania
2
11
0
2-
1
4
2.
Belarus
2
1
1
0
1
-
0
4
3.
Bosnia
2
1
0
1
3
-
2
3
4.
Franţa
2
1
0
1
2
-
1
3
5.
România
2
0
2
0
1
-
1
2
6.
Luxemburg
2
0
0
2
0
-
4
0Etapa viitoare (8-9 octombrie): Albania - Bosnia, Luxemburg - Belarus şi Franţa - România.