FILMUL EVZ: Timpul iertării

FILMUL EVZ: Timpul iertării

"Niciodată nu e prea târziu" arată cât de importantă este familia, dar şi relaţiile cu cei din jur.

Sully (Paul Newman), un bărbat de 60 de ani, este un beţiv înveterat, imatur şi egoist. Cu toate acestea, este atât de fermecător şi de inocent încât lumea îi iartă păcatele.

Familia lui o reprezintă clienţii obişnuiţi ai barului din localitate, iar cu fosta soţie şi cu fiul lor nu a mai vorbit de ani buni. Uneori lucrează pentru un constructor local (Bruce Willis), flirtează cu soţia acestuia (Melanie Griffith) şi locuieşte cu chirie într- o cameră din casa fostei sale învăţătoare (Jessica Tandy, în ultimul său rol).

Într-o bună zi, viaţa lui liniştită este bulversată. Peter, fiul său cel înstrăinat, revine în oraş după ce divorţează. Cu această ocazie, bătrânul îşi descoperă nepoţii despre care nu ştia. Şi pentru că fiul său este dispus să facă un compromis şi să reia legătura, Sully realizează că ar trebui să înceapă să se comporte ca un adult şi să se apropie de familia lui până nu e prea târziu.

Pentru interpretarea sa, Paul Newman a câştigat Ursul de Aur şi a fost nominalizat la Oscar şi la Globul de Aur.

19.30 - PRIMA TV

Ne puteți urmări și pe Google News