Emil Boc preferă prudenţa atunci când vine vorba despre evoluţia economiei, chiar dacă au apărut primele semnale pozitive care îi confirmă premierului că România merge în direcţia bună din punct de vedere strategic şi economic.
Printre reuşite, Emil Boc a evidenţiat, în deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, reducerea deficitului bugetar, a cheltuielilor cu personalul din sectorul public şi descentralizarea din sănătate.
''Direcţia din punct de vedere economic şi strategic a ţării este cea bună în raport cu interesele României şi, evident, că aceste constrângeri (constrângerile impuse de măsurile anticriză - n.r.) aduc nemulţumiri din partea românilor'', le-a spus Emil Boc ambasadorilor români, notează Agerpres.
Emil Boc apreciază că economiile făcute de Guvern vor putea fi folosite pentru dezvoltare. Astfel, România va înregistra o creştere economică sustenabilă, fără să se mai bazeze pe împrumuturi şi consum. În primele 6 luni ale anului consumul intern a înregistrat primul declin din ultimii 10.
Măsuri neînţelese
De asemenea, premierul şi-a manifestat convingerea că românii nu ştiu care este cu adevărat impactul crizei financiare la nivel internaţional şi de aceea nu înţeleg necesitatea aplicării unor măsuri de austeritate, criticate şi de opoziţie.
''Românii ştiu mai puţin de impactul crizei economico - financiare în alte ţări. Românii văd în primul rând ceea ce se întâmplă la noi acasă şi, evident, asta îi nemulţumeşte pe termen scurt. Am decis să nu sacrificăm România în interesul politicienilor. Era foarte simplu pentru mine şi pentru Guvernul pe care-l reprezint să nu demarăm niciun fel de reformă, nici a pensiei, nici a salarizării personalului plătit din fonduri publice, nici a sănătăţii, nici a învăţământului. Era mai simplu să stăm în aceeaşi apă călduţă şi să ducem România într-o direcţie greşită'', a mai declarat Boc.
În trimestrul al doilea din 2010, economia a crescut cu 0,3% faţă de primele trei luni ale anului. Comparativ cu intervalul similar din 2009, produsul intern brut s-a comprimat cu 0,5%.