Pasagerii unui avion, anunţaţi din greşeală că vor ameriza de urgenţă

Pasagerii unui avion, anunţaţi din greşeală că vor ameriza de urgenţă

Pilotul unui avion al British Airways, care se deplasa pe ruta Londra – Hong Kong, a provocat panică printre pasagerii zborului, după ce a apăsat din greşeală un buton care a declanşat difuzarea unui mesaj prin care era anunţată o amerizare de urgenţă, relatează AFP.

Avionul tocmai survola Marea Nordului, când cei 275 de pasageri au auzit o voce feminină care anunţa: „Acesta este un mesaj de alertă. Am putea fi constrânşi să efectuăm o amerizare de urgenţă”.

„Oamenii au fost îngroziţi, cu toţii am crezut că o să murim”, a povestit Michelle Lord, în vârstă de 32 de ani.

Apoi, membrii echipajului le-au spus că pilotul a acţionat din greşeală butonul care a difuzat mesajul înregistrat.

Compania aeriană şi-a prezentat scuze pentru „suferinţa inutilă” produsă pasagerilor în timpul incidentului.

„Echipajul de la bordul avionului a anunţat imediat după difuzarea mesajului că el a fost transmis din greşeală şi că zborul se va derula normal”, a precizat un purtător de cuvânt al companiei.

Ne puteți urmări și pe Google News