Cum a pierdut Transgaz 30 de milioane de lei

Cum a pierdut Transgaz 30 de milioane de lei

În contul unor datorii de 30 de milioane de lei, societatea de stat pentru transportul gazelor naturale Transgaz a acceptat să primească, la schimb, acţiunile supraevaluate a două societăţi. Ambele în faliment acum.

Istoria în urma căreia statul s-a ales cu praful de pe tobă începe în urmă cu zece ani şi are în centru firma Caloni Serv SA, controlată de Constantin Samson. Mai precis, în anul 1999, Caloni Serv SA era împuternicită de SNTGN Transgaz SA să recupereze datorii de aproximativ 30 de milioane de lei (300 de miliarde de lei vechi, pe atunci), de la mai multe firme mari, multe tot de stat: Termoelectrica, Sidex Galaţi etc. Deşi banii au fost recuperaţi, aceştia nu au mai ajuns niciodată la Transgaz.

Acţiuni în schimbul banilor

Transgaz a avut "răbdare" cu firma de recuperare a lui Samson până la finalul lui 2003. "Participaţia la SC Resial SA (68,16%) a fost obţinută în decembrie 2003 prin executarea silită a unei ga ranţii reale mobiliare pentru recuperarea unei creanţe comerciale asupra SC Caloni Serv Com Azuga", scrie în rapoartele financiare ale Transgaz întocmite în anul 2010.

Cum nici pachetul majoritar de la Resial nu acoperea datoria SC Caloni Serv, cei de la Transgaz s-au declarat mulţumiţi cu un pachet de 17,47% din SC Mebis SA Bistriţa.

Resial avea drept obiect de activitate faricarea de cărămizi refractare, iar Mebis, producţia de structuri metalice. Potrivit datelor Transgaz, procentele din Resial preluate în contul datoriilor au fost calculate la o valoare de 18,1 milioane de lei. Însă, potrivit rapoartele emise de conducerea Resial, obţinute de EVZ, cu puţin înainte ca acţiunile să fie transferate companiei Transgaz, acestea valorau doar 2,1 milioane de lei.

ituaţia e asemănătoare şi în cazul societăţii Mebis. Reprezentanţii fostei conduceri a Mebis ne-au declarat că omul de afaceri Constantin Samson a cumpărat pachetul majoritar de 69,98% cu aproximativ 5,4 milioane de lei. Astfel a dat Transgazului 17,47% din acţiuni ca şi când acestea ar echivala, de fapt, cu 6,46 de milioane de lei.

Falimentul a venit

După ce a preluat Resial, Transgazul, în calitate de acţionar majoritar, a mai şi finanţat activitatea întreprinderii cu alte aproape trei milioane de lei. Degeaba - Resial intră în faliment, procedură din care Transgaz a mai recuperat aproximativ 800.000 de lei. Despre Mebis, reprezentanţii Transgaz arată că şi acum lucrurile merg bine.

Potrivit ultimului raport întocmit de societatea de stat, pentru anul 2009, acţiunile firmei din Bistriţa nu au fost scoase la vânzare deoarece i-a scăzut valorea de piaţă. În realitate, Mebis este în insolvenţă din aprilie anul trecut, în marş hotărât către faliment, cu datorii scadente peste termen de mai bine de 20 de milioane de lei.

Ce ştiu şefii? Nimic

Ioan Rusu a fost director de dezvoltare al Transgaz mulţi ani, iar, în 2007, a devenit director general, pentru mai bine de doi ani. "Când s-a făcut transferul eu eram director de dezvoltare. Nu eu m-am ocupat atunci", ne-a mai declarat Ioan Rusu.

El ştie că atât Resial, cât şi Mebis sunt în faliment, deşi în rapoartele oficiale emise sub directoratul său, companiile aproape că scot profit. "Din câte ştiu, în anul 2007, când am venit eu, cele două societăţi erau deja lichidate. Sigur erau în faliment... Dacă apăreau altfel în rapoarte, e pe partea de economic, acolo sunt astfel de probleme. Eu nu pot să vă dau relaţii, efectiv", a pasat problema Ioan Rusu.

Actuala conducere a societăţi încă nu ne-a răspuns la întrebări, deşi le-am trimis de la începutul săptămânii.

Ne puteți urmări și pe Google News