Călătoriile cu trenul şi metroul, tot mai scumpe

Călătoriile cu trenul şi metroul, tot mai scumpe

CFR Călători şi Metrorex vor majora tarifele percepute pentru călătoriile cu trenul sau metroul, pentru a recupera o parte din pierderile înregistrate de companii.

De asemenea, şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va trebui să crească tarifele, conform scrisorii de intenţie la acordul stand-by cu Fondul Monetar Internaţional, notează Agerpres. În document se precizează că tarifele practicate de aceste companii trebuie majorate, pentru a recupera din pierderi.

Cele trei companii se află în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).

Conducerea CFR Călători a cerut în mai multe rânduri creşterea tarifelor. Ultima solicitare viza mărirea tarifelor cu circa 9%.

Ultima majorare de preţ a fost operată după creşterea TVA la 24%. Atunci, preţul unui bilet de călătorie cu trenul s-a mărit cu 5%. CFR Călători a mai operat o creştere de preţuri, de 8,1%, la 1 septembrie 2007.

CFR Călători a înregistrat pierderi de 73,29 milioane de lei în primul trimestru al acestui an, în vreme ce cifra de afaceri a scăzut de la 483,44 milioane lei, în primul trimestru din 2009, la 401,26 milioane lei la finele lui martie 2010.

Conducerea Metrorex a solicitat, de asemenea, majorarea tarifelor cu 7-9%, însă Consiliul de Administraţie al Metrorex nu a aprobat această măsură.

Ultima creştere a preţurilor la cartelele de metrou a fost operată în mai 2009, cu 7%.

Ne puteți urmări și pe Google News