500 de familii din zonele inundate, ajutate de Habitat for Humanity

500 de familii din zonele inundate, ajutate de Habitat for Humanity

Organizaţia Habitat for Humanity România şi-a propus să ajute 500 de familii grav afectate de inundaţii, din toată ţara, în acest scop continuând campania „Acum, mai mult ca oricând!”, prin care strânge fonduri pentru refacerea locuinţelor din zonele inundate, anunţă un comunicat de presă.

Cu resursele obţinute, Habitat va ajuta până la 500 familii grav afectate de inundaţii, care vor beneficia de lucrări de reconstrucţie, renovare, consiliere tehnică și vor primi materiale şi unelte necesare refacerii locuinţelor distruse. Incheiată la 31 iulie, campania prin SMS a strâns peste 40.000 de euro de la românii care au demonstrat încă o dată solidaritate pentru familiile ale căror vieţi au fost distruse de ape. În același timp un număr mare de companii, firme și persoane fizice s-au alăturat eforturilor noastre cu donaţii materiale și financiare în scopul ajutorării cât mai multor familii aflate în nevoie acută de locuire în zonele calamitate. Valoarea totală a contractelor semnate până acum este de aproape 230.000 de euro. Organizaţia este pregatită ca din donaţiile primite să înceapă, în această lună, lucrări de renovare şi reconstrucţii pentru un total de 50 de case la Dorohoi, judeţul Botoșani, localitate grav afectată cu 305 gospodării complet distruse de ape și alte 349, partial avariate. Pentru prevenirea unor dezastre similare, 50 dintre acestea vor fi construite pe  un amplasament diferit de cel în care erau ridicate în momentul inundaţiilor.

Ne puteți urmări și pe Google News