David Villa se visa miner, dar a ajuns star mondial

David Villa se visa miner, dar a ajuns star mondial

David Villa, noua achiziţie a Barcelonei, este unul dintre cei mai în vogă fotbalişti, mai ales după ce a reuşit cinci goluri la Cupa Mondială.

Povestea teribilă a familiei sale a fost prezentată de magazinul săptămânal al cotidianului francez "L’Equipe", care l-a numit "Mina de aur". Istoria familiei lui David, până când a ajuns la prosperitate datorită talentului său fotbalistic, este una impresionantă.

Ducea apă în subteran

David a crescut în locuinţele insalubre ale minerilor din regiunea Asturia. Mel, tatăl său, a lucrat în subteran, la extragerea cărbunelui, timp de 27 de ani, perioadă în care s-a aflat de două ori la un pas de moarte.

David Villa şi-a amintit de perioada în care mergea în mină, pentru a-i duce apă tatălui său. Ibericul a recunoscut că nu s-a gândit vreodată că ar putea deveni un mare fotbalist. El era convins că va urma meseria părintelui, care s-a pensionat la numai 43 de ani.

"Nu voi renega niciodată originile mele, chiar sunt mândru de ele. Consider că minerii sunt oameni de o mare forţă, pentru că ei sunt zilnic într-un pariu cu moartea. Mulţi prieteni ai tatălui meu nu mai sunt printre noi, dispărând în accidente în subteran şi asta nu se poate uita niciodată" , a spus noua vedetă a Spaniei.

Străbunicul lui David a fost un comunist convins, copiii săi fiind botezaţi cu nume sugestive: Lenin, Stalin şi Libertad.

PREŢ

A costat 42 de milioane de euro

David Villa a fost omul care a tras după el echipa Valenciei în ultimii ani. Golurile sale le-au permis "liliecilor" să rămână în grupul celor mai puternice grupări din Primera Division.

Transferul la Barcelona a adus Valenciei, un club care se confruntă cu mari probleme financiare, 42 de milioane de euro.

La Barcelona se fac pariuri dacă Villa va mai marca pe "Nou Camp" măcar jumătate din golurile reuşite pentru Valencia. În echipa antrenată de Pep Guardiola are o concurenţă teribilă, cu nume precum Messi şi Ibrahimovici.

Ne puteți urmări și pe Google News