Până în vârf, urcuşul celor peste 200 de trepte înguste scoate sufletul din om. Vara, la temperaturi mari, pereţii metalici ai farului sunt fierbinţi, în timp ce iarna se aude numai vântul şuierând. Totuşi, domnul Jean urcă scara în spirală în fiecare zi.

Din cei 60 de ani, cât are acum, a petrecut 40 la farul din Tuzla: imediat după ce a făcut armata la grăniceri a fost repartizat aici, la far. „A trecut ca ieri. Când am venit aveam 20 de ani. Dar a fost frumos, e linişte aici”, spune omul. Cel mai mult i-au plăcut aerul curat, libertatea şi viaţa calmă de la malul mării.

Ridicat în anul 1900, în timpul regelui Carol I, de către firma franceză Barbier, Bernard & Turrene, farul din Tuzla îşi face şi acum datoria de a le lumina marinarilor drumul pe mare. La proiectarea farului a lucrat, în cadrul BTT, şi Anghel Saligny. Dat în folosinţă în 1901, el este cel mai vechi far de pe ţărmul românesc al Mării Negre aflat în continuare în funcţiune.

Însă nu pentru mult timp. „Pentru că este foarte vechi s-a hotărât să se construiască un alt far, tot aici la Tuzla, la vreo 50 de metri distanţa, care să-i preia funcţia. Intenţia este ca actualul far, cu construcţia sa anexă, să devină muzeu, obiectiv de interes turistic”, spune Marian Traian, şeful sectorului de semnalizare maritimă de la Direcţia Hidrografică Maritimă.

La farul din Tuzla se poate ajunge şi pe un drum de ţară, neasfaltat, din apropierea mării, care urmăreşte linia litoralului

„Altceva nu se aude aici iarna, numai vântul”

Jean locuieşte în satul Tuzla, la patru kilometri distanţă de far, pe care îi parcurge pe jos. Vara nu este cine ştie ce, dar iarna se schimbă foaia. Într-o iarnă a mers prin zăpadă cam jumătate de drum şi, nemaiputând înainta, a vrut să se întoarcă, însă a învins până la urmă viscolul.

„Inima îmi bătea la gât. E foarte grea iarna aici. Şi erau -23 de grade. Altceva nu se aude aici iarna, numai vântul. A fost o lună de zile numai până la brâu zăpada: în două ore făceam patru kilometri, din sat până aici”, povesteşte el. „Ăştia tineri, colegii de la unitatea militară, fugeau, o luau în faţă. Îmi ziceau „Hai moşule, ce faci?””, în timp ce el abia mai vedea prin zăpada viscolită.

La farul din Tuzla lucrează patru oameni, în ture de 24 de ore, în care au voie să doarmă numai patru ore, de la unu la cinci după-amiaza. Până în anii ’70, lucrătorii de la far locuiau chiar în clădirile-anexă ale farului, alături de familiile lor.

În fiecare zi de lucru, Jean, care peste trei ani va ieşi la pensie, trebuie să urce cel puţin o dată până în vârful farului de 44 de metri. Recordul l-a atins într-o zi în care, din cauza unui scurtcircuit, a fost nevoit să urce de şase ori cele 204 scări.

Grădina de zarzavat de la farul din Tuzla

Când nu are treabă la far, munceşte în grădină, unde cultivă roşii, castraveţi, salată sau în livada cu corcoduşi, cireşi, meri şi viţă de vie. „Şi dacă punem ceva, şi dacă nu, tot dăm cu sapa că iarba creşte”, spune Jean. În plus, nişte legume avute la îndemână nu sunt de lepădat: „Ca să nu te mai cari cu murăturile după tine”.

În viaţa sa petrecută la far, a văzut multe, de la filme turnate lângă far la vase care au eşuat în apropierea ţărmului. De pildă, o navă a eşuat în 1982, în dreptul staţiunii Costineşti: „Dimineaţa am ieşit din tură, era ceaţă. La 9 a eşuat. Erau 19 oameni şi au dat drumul la o barcă. În 1986 a fost rupt în două de valuri şi s-a scufundat. Ce-am mai adunat atunci: scânduri, dulapuri, butoaie”, povesteşte Jean.

De la foc la curent electric

Farul a fost construit la Tuzla deoarece aici pământul se avântă în mare şi formează un promontoriu, dar şi deoarece în zonă apa este puţin adâncă: „Aici poţi să te duci un kilometru cu apa până la genunchi”, spune Jean.

Timp de aproape 60 de ani, farul a folosit focul pentru a emite lumină şi a funcţionat cu o lampă cu petrol cu 12 fitile, aflată acum la Muzeul Marinei din Constanţa. Tot aici se află şi lentila originală a farului, înaltă de aproape trei metri şi grea de trei tone.

Abia în anul 1958 farul a fost electrificat. Acum, el are două instalaţii luminoase: lumina roşie, aflată la 42 de metri deasupra pământului, şi cea albă, într-o cabină din metal, aflată cu vreo doi metri mai sus. Aici, lentila farului focalizează şi trimite lumina becului de 1000 de waţi în larg. Semnalul specific acestui far este de 9,7 secunde între două sclipiri albe, vizibile de la 20 de mile marine. Lumina roşie permanentă le arată navigatorilor că se află în ape periculoase, puţin adânci. În prezent, deoarece faleza a început să se prăbuşească, erodată de ape, din anul 2009 a fost demarată o serie de lucrări care să împiedice distrugerea acesteia, deoarece farul era şi el în pericol. Acum, de la far până la marginea falezei sunt maximum 20 de metri.

În zona farului nu mai există plajă. În imagine se văd lucrările începute pentru a opri eroziunea

Deocamdată, farul este în continuare obiectiv militar aflat în administrarea Statului Major al Forţelor Navale şi nu poate fi vizitat decât în urma obţinerii unei aprobări de la SMFN.