Oficialii echipei de fotbal Universitatea Craiova îl vor în Bănie pe Ionel Dănciulescu, rămas fără echipă după ce a fost dat afară de la Hercules Alicante.
Adrian Mititelu, patronul echipei de fotbal Universitatea Craiova, a mărturisit că vrea să-l aducă la "Ştiinţa" pe olteanul Ionel Dănciulescu. "Am vrut să fac o reparaţie morală" "Zilele trecute l-am sunat pe Dănciulescu, i-am făcut o ofertă şi a rămas să mă sune, dar mi-a dat de înţeles că are o ofertă bună din străinătate. Am vrut să fac o reparaţie morală, pentru că Dănciulescu a fost unul dintre jucătorii pe care Oltenia i-a dat, dar nu a jucat la Universitatea, deşi a fost în Craiova la Electroputere", a spus oficialul craiovean la TV Oltenia. Ionel Dănciulescu a rămas fără echipă săptămâna trecută după ce oficialii grupării spaniole Hercules Alicante, nou-promovată în Primera Division, l-au dat afară fără nicio explicaţie. "Am încercat să am o discuţie amiabilă cu clubul Steaua" În cazul "Dorel Stoica", nerezolvat nici până azi, Adrian Mititelu a mai făcut câteva precizări. "A fost o înţelegere clară, un angajament şi nu se încalcă niciun drept la muncă. În momentul în care câştigi 500.000 de euro pe sezon, nu ai cum să te miri că ai clauze de un milion. Eu i-am spus lui Dorel că nu vreau să joace în Bucureşti. Am încercat să am o discuţie amiabilă cu clubul Steaua, însă am primit răspuns că ei nu sunt interesaţi de acest lucru", a precizat Mititelu. "Dorel avea oferte din străinătate" Finanţatorul grupării oltene a menţionat că Dorel Stoica a avut oferte inclusiv din străinătate. "Dorel să nu uite că am dat 200.000 de euro pe el şi a trebuit să ducem muncă de lămurire pentru că vroia să plece la Pandurii. Îmi aduc aminte că uneori, când mai făcea gafe, nu neapărat că îi reproşam, sau îl certam, dar el se supăra şi pleca la Severin. El avea oricum şi oferte de la Al Ettifaq şi Arsenal Kiev, dar lui nu îi place străinătatea", a spus Mititelu.