Oferte de vacanţă în cele mai vechi oraşe: Cholula, Mexic

Oferte de vacanţă în cele mai vechi oraşe: Cholula, Mexic

Dacă vestigiile pe care le adăpostesc ar putea vorbi, istoria lumii ar căpăta viaţă sub ochii ochii turiştilor, veniţi din toate colţurile pământului pentru a vizita cele mai vechi oraşe ale lumii. Evz.ro şi-a propus să vă prezinte câteva dintre aşezările străvechi ale lumii, care atrag şi astăzi mii de turişti.

Oraşul mexican Cholula şi-a câştigat faima graţie piramidei Tlachihualtepetl, cea mai mare piramidă din lume ca volum şi cel mai mare monument construit de om, potrivit Guinness Book, cu un volum de 4,45 milioane de metri cubi. Spre comparaţie, marea piramidă de la Giza din Egipt are un volum de circa 2,5 milioane de metri cubi. Aztecii credeau că gigantul Xelhua a construit piramida Tlachihualtepetl. Acesta, alături de alţi saşe confraţi, a scăpat de potop urcându-se pe dealul Tlaloc, în paradisul terestru. Un călugăr dominican a scris că acest potop a avut loc în anul 4.800 de la Facerea Lumii. "În vremurile acelea, ţara Anahuac era locuită de giganţi, dintre care mulţi au pierit în potop. Şapte dintre ei s-au salvat", se arată în scrierile lăsate de călugăr. Mânia zeilor

După potop, Xelhua, supranumit "arhitectul", a mers în Cholula, unde, în memoria muntelui salvator Tlaloc, a construit un munte artificial, în formă de piramidă. Cărămizile au fost comandate din provincial Tlalmanalco. Xelhua a dorit ca piramida sa să ajungă până la nori, fapt care i-a mâniat pe zei, care au dezlănţuit stihiile naturii asupra construcţiei şi au lăsat ca focul să mistuie o parte din lucrare. Numeroşi muncitori şi-au pierdut viaţa. După aceea lucrurile au continuat cu întreruperi, iar piramida a fost dedicată zeului-şarpe Quetzalcoatl.

Aztecii credeau că acesta avea puteri asupra vântului şi momentelor zilei, dragostei, că patrona artele şi comerţul, precum şi înţelepciunea.

Biserica catolică a înălţat în partea de sus a acestui centru religios al aztecilor biserica Iglesia de nuestra Señora de los Remedios. Piramidele sunt mai frumoase dacă dai bacşiş

Criza financiară are şi efecte pozitive. Dacă în anii trecuţi preţurile unor vacanţe pe continentul american erau prohibitive, acestea au mai scăzut anul acesta. Totuşi, pentru un sejur de două săptămâni, care include vizite în diferite centre turistice din Mexic şi Cuba, un călător va scoate din buzunar cam 2.200 de euro, dacă va pleca în vacanţă alături de cel puţin alţi 29 de turişti şi va dormi într-o cameră dublă. Cei care vor dormi în cameră single vor plăti cam 2.670 de euro. Dacă grupul este de 25-29 de turişti, aceştia vor mai scoate fiecare din buzunar aproape 70 de euro.   Înainte de a pleca în vacanţă este bine de verificat şi dacă s-au modificat sau nu taxele de aeroport sau cele pentru vize. De exemplu, taxele de aeroport se ridică în prezent la circa 360 de euro/persoană, taxa de viză pentru Cuba la 24 de euro (la cursul BNR din 9 iulie 2010), iar taxa de ieşire din Cuba la 25 de euro. Totodată, turiştii trebuie să verifice cu atenţie dacă toate hotelurile în care vor fi cazaţi le vor oferi servicii all inclusive sau vor avea nevoie de ceva bani în plus. Nu în ultimul rând, turiştii trebuie să aibă ceva bani în buzunar pentru bacşişuri. Pentru un sejur de două săptămâni în Mexic şi Cuba, bacşişurile se vor ridica la aproximativ 50 de euro de persoană, potrivit informaţiilor postate pe paginile de internet ale agenţiilor de turism.

<object width="480" height="385"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/I3V96wo3uQc&hl=en_US&fs=1"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/I3V96wo3uQc&hl=en_US&fs=1" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="480" height="385"></embed></object>

Ne puteți urmări și pe Google News