Peste 10% dintre firmele private vor fi nevoite să ia pe termen scurt măsuri dure cum ar fi disponibilizările de personal, din cauza majorării taxei pe valoarea adăugată (TVA), consideră Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
El este de părere că decizia guvernului de creştere a TVA de la 19% la 24% "este cea mai proastă măsură care putea fi luată". Asta deoarece va avea efecte devastatoare în economie: o reducere a consumului de 10-15% la bunurile de folosinţă îndelungată şi o scădere de circa 2-3% în cazul produselor de strictă necesitate, cum ar fi alimentele de bază, explică reprezentantul întreprinzătorilor mici şi mijlocii.
"Pentru firme va însemna o decapitalizare, deoarece vor trebui să aibă un capital circulant mult mai mare pentru a desfăşura aceeaşi activitate, în condiţiile în care este foarte dificil să ia credite bancare în această perioadă", adaugă Nicolescu.
El mai avertizează şi asupra efectului psihologic negativ al deciziei executivului. "Pe de o parte, între prinzătorii care intenţionau să facă investiţii şi le vor amâna cel puţin câteva luni. Pe de altă parte, majorarea TVA va determina şi consumatorii să se restrângă de la a face achiziţii, din cauza nesiguranţei zilei de mâine", adaugă preşedintele CNIPMMR.
Decizia guvernului a dus leul la minimumul istoric
Un efect imediat al deciziei de majorare a TVA a fost deprecierea monedei naţionale. Ieri, cursul leului a fost la minimumul istoric faţă de euro: 4,3257 lei/ euro, depreciindu-se cu 4,49 bani faţă de vineri. Pe piaţa interbancară, cotaţiile au ajuns până la un maximum de 4,3300- 4,3330 lei/euro, influenţate şi de incertitudinile legate de acordul cu FMI.
Cea mai ridicată cotaţie de până acum, de 4,3127 lei/euro, a fost publicată de Banca Naţională la 22 ianuarie 2009.
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat, ieri, la emisiunea "Evenimentele zilei", difuzată de B1 TV: "Privesc cu speranţă decizia de miercuri a FMI. Avem nevoie ca de aer de continuarea acordului cu FMI şi Comisia Europeană". El a mai spus că avem nevoie nu atât de tranşa de circa 850 de milioane de euro de la FMI, cât de semnalul de încredere pe care continuarea acordului îl va da investitorilor străini.
COD FISCAL
Taxa de solidaritate pentru case, amânată
Veste bună pentru persoanele care deţin mai multe locuinţe neînchiriate. Cel puţin pentru moment, pentru că guvernul a eliminat taxa de solidaritate din OUG care modifică Codul Fiscal, începând cu 1 iulie, dar intenţionează să o reglementeze printr-un alt act normativ.
Iniţial, Finanţele au propus ca proprietarii locuinţelor care nu sunt închiriate unei alte persoane să achite până la 30 septembrie o taxă de 50% din impozitul datorat pe acest an pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, 100% din impozitul datorat pentru a doua clădire şi 200% din impozit pentru a treia clădire şi următoarele în afara adresei de domiciliu. Din aceste taxe statul estima că va aduna 31 milioane de lei în 2010. Totuşi, noul bir putea fi evitat uşor, prin încheierea unui contract de închiriere la o sumă modică.