Penalităţile la întreţinere: salvarea săracilor sau protejarea rău-platnicilor?

Penalităţile la întreţinere: salvarea săracilor sau protejarea rău-platnicilor?

Factura la întreţinere se va dubla la iarnă, ca urmare a eliminării subvenţiilor acordate pentru plata agentului termic. Un grup de parlamentari a propus o soluţie pentru sprijinirea celor care au datorii.

Deputaţii au adoptat propunerea legislativă iniţiată de Dan Voiculescu, membru al Partidului Conservator (PC), care prevede că proprietarii care au un venit de 1000 lei lunar şi îşi achită integral, în termen de 12 luni, cheltuielile restante la întreţinere, vor fi scutiţi de plata penalităţilor generate de suma restantă.

De această măsură pot beneficia proprietarii care au un venit minim net pe membru de familie de 1.000 lei pe lună, cu condiţia de a-şi achita integral, în termen de 12 luni, toate restanţele la întreţinere. Totodată, şi chiriaşii care au un contract de închiriere cu autorităţile locale sau instituţiile statului vor putea apela la această soluţie.

Deputaţii au adoptat propunerea PC cu 254 voturi pentru, un vot împotrivă şi 2 abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestei propuneri legislative.

Neplata: neputinţă sau reavoinţă?

Există şi situaţii în care locatarii nu şi-au mai plătit facturile la întreţinere chiar şi de 10 ani, astfel că mii de familii care nu au restanţe au rămas şi fără apă caldă, şi fără căldură, situaţie care nu are şanse să fie remediată până la venirea frigului.

Unii dintre restanţieri au probleme grave de sănătate, iar pe timp de criză şansele de a-şi găsi un loc de muncă sunt foarte mici. Alţii “uită” să treacă pe la casierie.

"Una dintre vecine nu îşi plăteşte facturile până nu se duce preşedintele să o roage să mai dea şi ceva bani la întreţinere. Atunci, vine cu 2-3.000 de lei şi plăteşte. Apoi, iar uită să treacă pe la casierie cu lunile. Unii chiar nu mai au de unde să plătească, dar dacă ai bani de ţigări şi de alcool, atunci ai bani şi pentru întreţinere. De ce să sufere alţii pentru nepăsarea ta?", se întreabă Nicoleta D., din Bucureşti.

Marian Popescu este pensionar şi în fiecare lună îşi împarte banii pentru a putea plăti toate facturile. Suma rămasă se duce pe mâncare. Chiar dacă nu a mai ieşit la o terasă cu soţia de mulţi ani şi nici nu a mai fost la teatru sau la film, bătrânul se mândreşte că nu are datorii.

"Cum putem, plătim că e ruşinos să fii pe lista datornicilor. Nu vreau să zică lumea că din cauza mea nu are apă caldă sau căldură. E păcat să îi dai afară din casă pe cei care nu plătesc, dar nici nu e corect ca alţii să nu aibă apă pentru că vecinii nu plătesc la timp", spune Marian Popescu.

Amânarea penalităţilor la întreţinere: salvarea săracilor sau protejarea rău-platnicilor?

Ne puteți urmări și pe Google News