Postul HBO va difuza, mâine, documentarul "The Shukar Collective Project", povestea unuia dintre cele mai în vogă dintre proiectele muzicale hibride din România.

Documentarul "The Shukar Collective Project", care urmăreşte formarea şi evoluţia fenomenului Shukar Collective, într-o manieră vizuală neconvenţională gândită de regizorul Matei-Alexandru Mocanu, va fi difuzat, mâine, de la ora 20.00, la postul de televiziune HBO.

După şase luni de documentare şi alte şase de muncă efectivă pe platoul de filmare, regizorul a adus pe ecran cluburile bucureştene, scenele de concert, studiourile DJ-ilor, dar şi locuinţele muzicienilor romi din judeţele Teleorman şi Giurgiu, reuşind să sublinieze câte ceva şi din înţelepciunea sau conflictele din interiorul grupului.

Astfel, membrii fondatori ai grupului de ursari Shukar, Napoleon (43 de ani, solist vocal şi percuţionist la butoi), Tamango (67 de ani, vocal, efecte speciale cu linguri), Clasic (29 de ani, voce şi percuţie), precum şi cei care i-au descoperit, DJ Vasile, Matze, Vlaicu Golcea, Dan Handrabur vorbesc pentru prima dată despre ascensiunea şi destrămarea proiectului.

"Nimeni nu ştia exact de ei"

"Ideea a pornit de la faptul că era un proiect muzical despre care toată lumea ştia, era un melanj de muzică ţigănească şi muzică electronică. Toată lumea ştia că au avut cândva succes, că au fost o trupă inedită, dar nimeni nu ştia exact ce s-a întâmplat cu această trupă, cum a evoluat ea şi de ce s-a destămat. Filmul acesta a vrut să adune toate informaţiile şi să le pună cap la cap", a declarat, pentru EVZ, regizorul documentarului.

Membrii proiectului reprezintă poziţii culturale antitetice, iar lucrul cu ei "a fost OK", atâta timp cât ştii să duci la capăt "o operaţiune de urmărire", spune regizorul. Despre povestea, pe scurt, a muncii "de teren" care a dus la realizarea celui de-al doilea proiect finalist al ediţiei 2009 a Concursului Naţional de Scenarii, regizorul spune că a fost mereu pe muchie de cuţit.

"Partea electronică o cunoşteam, să zic, mai bine, dar nici de partea ţigănească nu eram foarte străin, pentru că am văzut culturi ţigăneşti mult mai primitive faţă de ceea ce am filmat noi. Trebuie să te raportezi la fiecare cultură. Dacă DJ-ii au cerut să fie intervievaţi la modul clasic, cu ţiganii a fost o operaţiune mai de urmărire.

A fost necesar să se meargă şi la ei acasă, nu stăteau aşa mult la cadru, trebuia să ne mai ţinem cu camera după ei, întrebările trebuiau să fie mult mai lejere şi te simţeau dacă îi ridicai în slăvi prea mult sau dacă îi criticai prea aspru", spune Mocanu.

"Riscam să ne lase baltă"

"Reacţionau pe măsură. Spre exemplu unul dintre ei, Napoleon, în timp ce eu îl sâcâiam cu întrebările (eu îl întrebam cine era şeful lui) mi-a zis «ce tot insişti cu întrebarea asta? Lasă-mă». Exista riscul ca, dacă nu le convenea ceva, să plece pur şi simplu şi să-şi vadă de treaba lor", a mai completat Mocanu.

Surpriza a venit oarecum dinspre partea DJ-ilor. "Pentru partea ţigănească a ajutat mult şi faptul că erau fascinaţi de camera de filmat, de faptul că vor apărea într-un film, şi că-şi mai aminteau o parte din experienţele cu Shukar. Tamango şi Sorinel chiar au fost cei mai cooperanţi. Pot spune, însă, că a fost ceva mai complicat cu DJ-ii, pentru că mulţi dintre ei s-au lăsat rugaţi ca fetele mari.

Mă aşteptam să îşi dea şi ei seama că un documentar nu se face dând nişte interviuri din fotoliu. Mi-ar fi plăcut să ating nişte zone mai neconvenţionale cu ei, tocmai pentru că fac muzică experimentală. Să zicem că ăsta a fost regretul meu, că n-am reuşit să-i urmăresc tot timpul, a trebuit să mă mulţumesc cu momentele în care au fost disponibili", a încheiat regizorul.