David Cameron, mesagerul celor de la Cupa Mondială

David Cameron, mesagerul celor de la Cupa Mondială

Premierul Marii Britanii, David Cameron, le-a spus soldaţilor britanici din baza Camp Bastion, din Afghanistan, că doreşte să schimbe percepţia populaţiei asupra armatei. De asemenea, le-a prezentat şi o scrisoare adresată de Fabio Capello, antrenorul care a dus echipa naţională a Angliei la Cupa Mondială din Africa de Sud.

În faţa celor 400 de militari din baza aflată în sudul Afghanistanului, Cameron şi-a asumat misiunea de a readuce armata în centrul scenei publice britanice, informează Times, în ediţia electronică.

Soldaţii şi-au manifestat gălăgios mulţumirea faţă de dublarea alocaţiei operaţionale pe care o vor primi săptămânal, pe perioada în care se află în teatrul de operaţiuni. Astfel, ei vor primi 29,02 lire sterline pe săptămână. Măsura se aplică retroactiv, începând cu 6 mai 2010. Ministerul Apărării va trebui să facă economii în alte departamente, pentru a aduna suma de 58 de milioane de lire sterline, necesară pentru dublarea soldelor.

Pe lângă bani, Cameron le-a promis soldaţilor că toate cadrele active vor beneficia de locuinţe şi un sistem de asigurări de sănătate. De asemenea, li se va facilita accesul la educaţie.

Mesaj de la Cupa Mondială

Premierul a amintit despre sprijinul de care se bucura armata britanică în timpul celei de a doua conflagraţii mondiale şi în timpul războiului din insulele Falklands şi le-a cerut soldaţilor să îl susţină pentru a readuce forţele armate în centrul atenţiei vieţii publice.

„Cred că este vital ca armata să fie în centrul vieţii publice. Militarii sunt foarte respectaţi pentru ceea ce fac. Vreau să mă ajutaţi să creez o nouă atmosferă în ţara noastră, care să ne facă să susţinem, să onorăm şi să sprijinim armata”, le-a  cerut Cameron celor 400 de militari.

Premierul a prezentat şi o scrisoare adresată soldaţilor de Fabio Capello, antrenorul echipei naţionale a Angliei.

„Curajul vostru înseană foarte mult pentru jucători şi pentru mine şi vă respectăm pentru sacrificial incredibil pe care voi şi familiile voastre le faceţi. Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a avea succes la Cupa Mondială din Africa de Sud, pentru întreaga ţară, şi vrem să ştiţi că noi credem că voi sunteţi adevăraţii eroi”, le-a scris antrenorul naţionalei Albionului soldaţilor britanici din Afghanistan.

Ne puteți urmări și pe Google News