În România anului 2010, se pomeneşte din nou despre genocid.
În primul rând, într-o moţiune de cenzură în care Mihai Eminescu şi Naum Ciomu sunt siliţi să tragă la căruţa opoziţiei pentru a da jos guvernul ticălos. Trist e însă că în locul acestuia nu vrea să vină nimeni, întrucât liberalul autopropus premier Crin Antonescu pune nişte condiţii (ce păcat, creşteau iarăşi lefurile şi pensiile!), iar social-democratul Victor Ponta s-ar angaja la guvernare doar dacă ar avea „suport popular”, deşi acela s-a împărţit deja, democratic, la precedentele alegeri parlamentare, sau facem repede altele, mai bune?
Genocidul e şi pe buzele lui Corneliu Vadim Tudor, la o îndrăgită emisiune de sinteză de la Antena 3, preşedintele PRM ameninţând cu depunerea unei plângeri penale împotriva preşedintelui Traian Băsescu, cel despre care europarlamentarul putea afla din revista pe care o conduce că oricum nu prinde sfârşitul mandatului.
Nu în ultimul rând, cel mai influent jurnalist al României postdecembriste avertizează sumbru că politicienii care vor vota legile austerităţii vor trimite la moarte nişte oameni din familii care au bugetari şi pensionari.
România băsesciană zugrăvită de domnu’ Popescu seamănă ca două picături de apă cu România ceauşistă: „Mii, zeci de mii vor muri. Nu vor avea alimente, bani de încălzire, bani de medicamente”.
Vorbim despre genocid fără să-l dezgropăm pe dictatorul executat din acest motiv sau să menţionăm deciziile de neurmărire penală din dosarele Mineriadei, ci doar pentru că guvernul, aşa cum fac aproape toate din Europa, vrea să strângă cureaua.
Nici măcar n-a apucat să o facă. Dar, de fapt, pentru omul de rând pe care-l lasă rece acordul cu FMI nu contează dacă legile austerităţii vor intra în vigoare luna aceasta sau vor intra mai târziu, sub o altă formă: tot extrem de greu, la limita suportabilului, după ce s-a cam obişnuit cu iluzia unui trai mai bunicel, va fi.
În timp ce unii se gândesc la cei care vor muri, fie-ne permis să ne referim la cei care vor supravieţui şi, mai ales, la cei care vor încerca să o facă în propria lor ţară şi nu aiurea. Cei care trăiesc într-un stat unde opoziţia îl somează pe preşedinte să bage sărăcia în referendum, uitând că de precedentul plebiscit s-a ales praful şi pulberea. După cum şi preşedintele uită că nu mai e şeful unei grupări politice şi dă de pământ cu subalternii care sunt pe cale să terfelească bunătate de formaţiune pe mandatul său de partid şi de stat.
Numai noi, numeroşii anonimi din segmentul activ care duce în spinare „grasul”, nu putem uita că guvernul pedelist, care susţine că am ajuns aşa de rău din cauza celui liberal, e pus pe coji de nuci de preşedinte întrucât a făcut atâtea angajări că acum trebuie să se taie 25% în loc de 15%!
Aici ne vom trăi traiul şi ne vom păpa mălaiul noi, cei care plătim dări unui stat care, neştiind să le gestioneze, ne îngheaţă şi pensiile private, iar când vom face vârsta legală de aşteptat poştaşul, guvernul Boc XIX ne va tăia pensiile, achitându-ne apoi drepturile câştigate în justiţie doar când nu vom mai fi.
Până atunci, vom face slalom printre orbii care şofează cu mult aplomb pe şoselele patriei; ne vom strecura pe culoarele spitalelor unde mor cu zile copii care şi-au rupt mâna; ne vom intersecta cu specialiştii îmboldiţi de guvern să accizeze produsele în pofida normelor comunitare; vom sta în jurul parlamentului unde trădarea culorilor politice e sportul favorit şi în preajma fabricilor cărora criza financiară nu le-a micşorat producţia de diplome şi de permise auto; vom admira tăierea frunzelor la câini de la companii de stat care par să scape de ajustări, deşi nici nu produc ceva, nici nu vor restitui vreodată colosalele datorii către statul român, prost de bun cu anumite categorii sociale, în funcţie de interesele electorale.
Aşa e şi aşa va rămâne la noi, nu mai ştii care sunt ăia buni şi care sunt ăia răi, fie că trece moţiunea şi mai pică o dată Boc, fie că acesta rămâne în funcţie, înconjurat de tăticuţi, sabotori şi clientelari, cum au fost etichetaţi de Traian Băsescu în teatrala Judecată de Apoi de la Snagov. Nu sunt nici vremuri de trăit, darmite de murit.