„Casa verde”: primul venit, primul servit

„Casa verde”: primul venit, primul servit

Programul „Casa verde” va debuta până cel târziu pe 1 iulie, iar soluţionarea dosarelor se va face în ordinea depunerii lor.

„Orice cetăţean va putea să acceadă la acest program fără niciun fel de discriminare sau condiţii suplimentare, începând cel târziu de la 1 iulie. Înscrierea se face prin agenţiile judeţene pentru protecţia mediului deci nu trebuie să vină la Bucureşti şi vor trebui să prezinte o copie după Cartea de Identitate, după proprietate şi o copie să demonstreze că nu este dator la stat. Atât”, a declarat ministrul Mediului, Laszlo Borbely, citat de Agerpres.

Dosarul este verificat şi, dacă avizul este pozitiv, solicitantul poate angaja o firmă capabilă să execute lucrarea, după care statul va deconta factura.

Bugetul programului „Casa verde” se ridică la 110 milioane de lei, dar poate fi suplimentat, a mai spus ministrul Mediului. Suma va fi repartizată pe judeţe, în funcţie de numărul locuitorilor.

Subvenţiile ce se vor acorda prin programul „Casa verde”:

  • 3.000 de lei pentru centrala pe rumeguş;
  • 6.000 de lei pentru panouri solare;
  • 8.000 de lei pentru pompe geotermale.

Ne puteți urmări și pe Google News