Ministrul dezvoltării susţine că firma contractată de predecesorul ei pentru promovarea programului REGIO nu şi-a respectat angajamentele.
Elena Udrea vrea să rezilieze două contracte de publicitate prin care în conturile Realitatea TV, televiziunea lui Sorin Ovidiu Vîntu, urmau să ajungă aproape 200.000 de euro. Informaţia a fost publicată ieri de HotNews. Suma reprezintă serviciile de publicitate pe care Ministerul Dezvoltării Regionale le-a contractat de la Realitatea TV, în mandatul lui Vasile Blaga, prin intermediul partenerului de afaceri al lui Vîntu, Mihai Craiu.Craiu este şi consilier media al celor numiţi de Traian Băsescu „băieţii deştepţi” din energie: Bogdan Buzăianu şi „spionul” Stamen Stantchev.
Contractul are drept scop promovarea Programului Operaţional Regional REGIO, finanţat din bani europeni. Dacă la primul contract, de peste 800.000 de euro, au avut acces nouă televiziuni, patru posturi de radio şi mai multe ziare, cel de-al doilea contract avea ca beneficiar principal televiziunea lui Vîntu. Postul de ştiri urma să încaseze 86.760 de euro în prima tranşă şi 110.000 în cea de-a doua.
Deşi licitaţia de atribuire a contractelor a fost organizată la începutul anului, documentele au fost semnate pe 23 decembrie 2009, ultima zi pe care Blaga a petrecut-o ca ministru al dezvoltării regionale şi locuinţei.
Explicaţiile lui Udrea
Elena Udrea a declarat pentru HotNews că procedurile de sistare a contractelor încheiate în mandatul predecesorului său au fost demarate.
„Conform planurilor media, urmau să fie difuzate spoturi pe canalele TV Antena 1 şi Antena 3. În prezent, nu sunt difuzate spoturi pe aceste canale”, ne-a transmis Udrea prin Biroul de presă.
Sorin Oancea, membru în conducerea trustului Intact, confirmă afirmaţiile Elenei Udrea. „Noi nu am difuzat spoturile de promovare ale programului REGIO. Nu există niciun contract între posturile trustului şi ministrul dezvoltării pentru această campanie”, ne-a declarat Oancea. Şi a plasat responsabilitatea pe umerii lui Mihai Craiu.
„Nu e prima dată când o agenţie câştigă un contract de la stat, deşi nu are în spate un contract cu televiziunile care se presupune că vor difuza spoturile TV. Am refuzat să le difuzăm din motive comerciale şi nu aveam nicio obligaţie”, a adăugat Oancea.
Surse de pe piaţa media susţin că în multe cazuri agenţiile de publicitate se prezintă la licitaţii cu oferte pentru care nu au contracte şi cu televiziunile. Pentru că unele posturi nu difuzează spoturile, banii sunt redirecţionaţi doar către anumite televiziuni, care câştigă mult mai mult decât era prevăzut iniţial. Mihai Craiu a declarat pentru HotNews că nu există motive temeinice pentru rezilierea contractelor.
DE CINCI ORI MAI MULT DECÂT CONCURENŢA
Realitatea TV, principalul destinatar al publicităţii
La începutul anului trecut Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, condus de Vasile Blaga, a alocat peste un milion de euro pentru realizarea unei campanii de promovare a Programului Operaţional Regional REGIO, prevăzută în procedurile europene.
Suma a fost împărţită în cinci loturi, din care două, cu cele mai mari valori, au fost câştigate de compania Media Consulta Internaţional, patronată de Mihai Craiu. Fost om de bază în trustul Intact, Craiu a schimbat barca şi acum e partenerul de afaceri al lui Vîntu în firma Realitatea Media Barter Deals, prelungită pe 17 mai.
Potrivit contractului 2376, semnat pe 23 decembrie 2009, firma lui Craiu urma ca pentru 549.780 de lei să realizeze şase fillere TV (spoturi publicitare) pentru promovarea REGIO. Craiu a repartizat banii doar pentru două televiziuni de nişă, fără ca posturile cu cea mai mare audienţă - Pro Tv şi Antena 1 - să apară în ofertă.
Astfel, Antena 3 urma să difuzeze fillerele de 40 de ori, iar Realitatea TV de 242 de ori. Bonus, Craiu a oferit şi 40 de difuzări gratuite pe postul The Money Channel, deţinut de Vîntu, partenerul său de afaceri.
În urma acestei repartizări, Antena 3 trebuia să încaseze aproximativ 22.000 de euro, iar Realitatea TV 110.000 de euro. Banii nu au fost viraţi încă şi riscă să nu ajungă niciodată la destinatar dacă se dovedeşte că Mihai Craiu nu a respectat contractul.
Blaga: „Nu am semnat eu”
Contactat de EVZ, actualul ministrul al administraţiei şi internelor nu a dorit să dea detalii despre contracte. În pofida faptului că apare ca achizitor, Vasile Blaga s-a dezis prin intermediul consilierul său, Mihai Şomfelean, de orice implicare.
„În primul rând, vreau să precizez că semnătura de pe contract nu aparţine ministrului Vasile Blaga. Vă rog să vă adresaţi Ministerului Dezvoltării, care sunt sigur că vă poate oferi toate detaliile tehnice legate de acest contract”, a precizat Şomfelean.
Surse EVZ l-au indicat pe Răzvan Murgeanu, fost viceprimar al Capitalei, actual secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, drept omul care a parafat contractul cu Media Consulta.
„Nu am semnat eu, a semnat domnul Gheorghe Dobre - secretarul general în minister, fost ministru al transporturilor”, susţine Murgeanu.
Referitor la faptul că una dintre cerinţele obligatorii solicitate de Ministerul Dezvoltării a fost ca fillerele „să aparţină stilului jurnalistic şi să nu fie încadrate ca publicitate”, fostul viceprimar susţine că acest contract a fost o acţiune aproape filantopică, fără vreun câştig pentru minister.
„Nu este publicitate normală potrivit legii, de aceea nu trebuie marcat cu litera P. Este informare. Dacă vindeam castraveţi, mai ziceam. Noi încercam să atragem autorităţile ca să le ajutăm, nu să câştigăm noi ceva “, a explicat secretarul de stat.
200.000 de euro este, cu aproximaţie, suma pe care urma s-o primească postul lui Vîntu
CITIŢI ÎN EDIŢIA DE MÂINE A "EVENIMENTULUI ZILEI" UN INTERVIU CU VASILE BLAGA, CARE VORBEŞTE ÎN EXCLUSIVITATE DESPRE ACESTE CONTRACTE.