Zeci de morţi în Lahore, în urma unor atacuri ale talibanilor
- Adam Popescu
- 28 mai 2010, 18:54
Cel puţin 70 de persoane au murit în atacurile de astăzi care au vizat două moschei din Lahore, oraş din estul Pakistanului, care aparţin unei minorităţi religioase persecutate - Ahmadi, relatează CNN.
Cele două atacuri au vizat o sinagogă din regiunea Model Town, unde doi bărbaţi pe motociclete au tras focuri de arme şi au aruncat grenade către intrare. Unul dintre ei a fost grav rănit, iar celălalt a fost arestat. La cea de-a doua sinagogă din Garhi Shahu, persoane înarmate au deschis focul şi au început să arunce grenade, la finalul rugăciunii. După două ore de lupte, poliţia a anunţat că a preluat controlul asupra uneia dintre moschei şi a capturat cel puţin doi agresori din trei. Al treilea a detonat bomba pe care o avea asupra sa. Potrivit televiziunii pakistaneze, într-una dintre moschei se aflau 1.500-2.000 de oameni şi au ucis zeci de persoane. Atacatorii, cel mai probabil talibani Atacurile ar fi fost comise de Tehreik e Taliban, aripa pakistaneză a mişcării talibanilor, potrivit posturile locale de televiziune. Ahmadi se consideră musulmani, dar Guvernul spune că nu ar fi. Astfel, sunt ţinta atacurilor extremiştilor musulmani. Minoritatea, despre care se ştie că ar avea între 3 şi 4 milioane de membri în toată ţara, suferă cele mai severe restricţii legale şi forme de discriminare în rândul minorităţilor religioase din Pakistan, potrivit raportului asupra libertăţii religioase realizat de Statele Unite.