Naţionalism de criză la Dunăre

Naţionalism de criză la Dunăre

Ungaria şi Slovacia intră într-o dispută tensionată pe tema noii legi a cetăţeniei maghiare.

În toiul crizei financiare şi economice care afectează Ungaria şi Slovacia, alimentând extremismul, politicienii din ambele ţări se aruncă cu capul înainte într-o dispută naţionalistă ce tensionează profund relaţiile bilaterale.

Un vot al parlamentului ungar, de miercuri, care facilitează obţinerea cetăţeniei de către etnicii maghiari din ţările vecine, a fost urmat imediat de contraatacul Bratislavei. Legislativul din Slovacia, ţară în care trăieşte o importantă minoritate maghiară, a votat să retragă cetăţenia persoanelor care solicită cetăţenia altei ţări.

Opoziţie inexistentă

Majoritatea politicienilor au participat la jocul de sumă nulă. În Ungaria, potrivit AFP, doar 3 deputaţi socialişti au votat împotriva amendamentului la legea cetăţeniei, propus de Fidesz, partidul de dreapta care a câştigat majoritatea în parlament.

De fapt, cei mai mulţi socialişti au votat împreună cu Fidesz şi cu extremiştii de la Jobbik. Unul dintre opozanţi, ex-premierul Ferenc Gyurcsany, a observat, pe blogul său, că cele 3 voturi nu sunt tocmai reprezentative pentru cei 40% dintre cetăţeni, care se opun noii legi a cetăţeniei.

La Bratislava, aflată în plină campanie electorală, doar zece deputaţi au votat contra noului amendament, susţinut de premierul Robert Fico. Actul legislativ a fost susţinut de 90 din cei 115 parlamentari prezenţi.

Aproximativ 2.500.000 de etnici maghiari care trăiesc în special în Slovacia, România şi Serbia ar putea beneficia de noua lege, care acordă cetăţenie celor ce pot demonstra că au origini ungare şi că vorbesc limba maghiară. Bucureştiul şi Belgradul au evitat până acum o reacţie.

O nemulţumire a Bratislavei, potrivit poziţiei transmise EVZ de Ambasada Slovaciei la Bucureşti, este aceea că nu a fost consultată de Budapesta. „Referirea elitei ungare la Tratatul de Pace de la Trianon ca la o injustiţie făcută maghiarilor, care trebuie corectată, este, în fapt, o expresie a insatisfacţiei faţă de actuala arhitectură europeană”, mai precizează ambasada.

„Dubla cetăţenie este un fenomen indezirabil.“, ROBERT FICO, premierul Slovaciei

Ne puteți urmări și pe Google News